Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 10:11


10:11 Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah

Din ţara aceasta a intrat în Asiria. (Engleză: din această ţară a plecat Aşur) Chiar dacă această traducere este posibilă, în ebraică modul de construcţie a frazei o favorizează pe cea dată de RSV, care îl menţine pe Nimrod ca subiect şi redă astfel: ,,din ţara aceasta el a intrat în Asiria”. În Mica 5,6, Asiria este numită ,,ţara lui Nimrod”. Plecarea lui Nimrod în Asiria şi reînviorarea activităţii sale de construire acolo a constituit o extensie a imperiului său într-o direcţie nordică. Ceea ce Asiria a pierdut din întinderea ei geografică a recâştigat în putere politică în istoria ei de mai târziu.

Ninive. Timp de secole Ninive a fost vestită fiind capitala Asiriei. Asirienii înşişi au numit-o Ninua, fiind închinat, după cât se pare, zeiţei babiloniene Nina. Aceasta indică Babilonul ca fiind căminul anterior al lui Nimrod şi corespunde cu raportul biblic că el, primul rege al Babilonului, a fost şi întemeietorul Ninivei. Săpăturile au arătat că Ninive a fost una dintre cele mai vechi cetăţi din Mesopotamia superioară. Aşezată fiind la intersecţia drumurilor internaţionale de comerţ intens, Ninive a devenit curând un important centru comercial. În timpul celui de-al doilea mileniu î.Hr., ea a aparţinut în repetate rânduri când babilonienilor, când hitiţilor sau hitanianilor înainte de a fi luată sub control asirian în cel de-al XIV-lea secol î.Hr. Mai târziu, fiind capitala Imperiului Asirian, ea a fost înfrumuseţată cu palate şi temple măreţe şi puternic fortificate. În anul 612 î.Hr., cetatea a fost distrusă de mezi şi babilonieni şi de atunci a rămas un morman de ruine. În faimoasa ei bibliotecă, înfiinţată de Asurbanipal, s-au găsit mii de tăbliţe de lut arse, conţinând documente istorice, religioase şi de afaceri şi scrisori de nepreţuit. Pe deasupra tuturor, această descoperire a îmbogăţit cunoştinţele noastre despre vechea Asirie şi Babilonie.

Rehobot-ir. Literal, ,,locuri întinse” sau ,,uliţele cetăţii”. Probabil că aceasta înseamnă Rebitnina, o suburbie a Ninviei menţionată în anumite texte cuneiforme. Totuşi, aşezarea sa exactă este încă nesigură. Unii cercetători consideră că ea s-a aflat la nord de Ninive; alţii, peste râul Tigru, pe locul modernului Mossul.

Calah. Vechea cetate asiriană Kalhu, care este aşezată la confluenţa râurilor Marelui Zab şi Tigru, aproximativ douăzeci de mile sud de Ninive. Numele ei de astăzi, Nimrud, perpetuează memoria întemeietorului ei. Palate măreţe au fost odată mândria acestei cetăţi care a slujit în mod intermitent drept capitală a Imperiului asirian. În vastele sale ruine au fost păstrate mari pietre de monument şi unele dintre cele mai frumoase exemplare ale sculpturii asiriene. Obeliscul Negru al lui Salmanasar al III-lea, pe care apare cea mai veche reprezentare picturală a unui rege israelit şi a altor evrei, a fost găsit într-unul din palatele sale. Inscripţia de pe obelisc aminteşte despre plata tributului de către Iehu, regele lui Israel în 841 î.Hr.