1:9 Dumnezeu a zis: Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul! Şi aşa a fost.
Să se strângă la un loc apele. Al treilea act creator săvârşit în timpul celei dintâi părţi a zilei a treia, a fost separarea apei de uscat. Pana inspirată a psalmistului descrie acest eveniment în următoarele cuvinte pitoreşti şi poetice: ,,Apele stăteau pe munţi, dar la ameninţarea ta au fugit, la glasul tunetului tău au luat-o la fugă, suindu-se pe munţi şi pogorându-se în văi până la locul pe care li-l hotărâseşi tu. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie să o treacă” (Psalmi 104,6-9). [RSV zice ,,Munţii s-au înălţat, văile s-au coborât până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.”] Adunarea apelor într-un singur loc nu cuprinde în sine nimic mai mult decât că, de la data aceea, ele urmau să fie strânse ,,la un loc” şi să fie închise în hotare într-un loc aparte, aşa încât să îngăduie ieşirea la iveală a solului. Trebuie să fi fost un aspect radios pentru oricare observator ceresc, să vadă dealurile cum se ridică din apa care acoperise atât de deplin faţa pământului. Acolo unde fusese numai apa cât putea ochiul să vadă, deodată, s-au ridicat mari suprafeţe de uscat şi au dat pământului acestuia o înfăţişare cu totul nouă.