1:3 Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Şi a fost lumină.
Dumnezeu a zis. Raportul fiecăreia dintre cele şase zile ale creaţiunii începe cu anunţul aceasta. ,,El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă” (Psalmi 33,9), declară psalmistul, iar apostolul spune: ,,prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11,3). Expresia ,,Dumnezeu a zis” i-a ofensat pe unii care spuneau că Îl face pe Dumnezeu să fie prea mult asemenea unei fiinţe omeneşti. Dar cum ar fi putut scriitorul să aducă la cunoştinţa inteligenţelor mărginite actul creaţiunii îndeplinit de Dumnezeul infinit, decât folosind termeni pe care omul muritor îi poate înţelege? Faptul că rostirile lui Dumnezeu sunt de repetate ori legate cu activităţi săvârşite de Dumnezeu (versetele 7.16.21.27) arată în mod convingător că o descoperire a puterii creatoare a lui Dumnezeu este exprimată în grai omenesc.
Să fie lumină. Fără lumină nu putea fi viaţă, iar când Creatorul a început lucrarea de a face ordine din haos şi de a introduce diferite forme de plante şi de animale de pământ, era de cea mai mare însemnătate să fie lumină. Lumina este o formă vizibilă a energiei, care prin acţiunea ei asupra plantelor transformă elemente şi compuşi anorganici în hrană atât pentru om, cât şi pentru animale şi conduce multe alte procese naturale necesare pentru viaţă.
Lumina a fost întotdeauna simbolul prezenţei divine. După cum lumina fizică este esenţială pentru viaţa fizică, la fel lumina divină este necesară, dacă fiinţele raţionale doresc să aibă viaţă morală şi spirituală. ,,Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1,5), iar la aceia în a căror inimă lucrarea de creare din nou a asemănării divine înaintează repede, El vine din nou astăzi, poruncind umbrelor păcatului, incertitudinii şi descurajării să fugă, zicând: ,,Să fie lumină”.