1:31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Iată că erau foarte bune. Crearea omului şi instalarea lui ca domn pe pământ a dus la încheiere crearea tuturor celor pământeşti. Conform raportului, Dumnezeu a revizuit de mai multe ori lucrarea Sa şi a declarat-o ca fiind bună (v.4.10.12.18.21.25). Inspecţia săvârşită la sfârşitul zilei a şasea îmbrăţişează toate lucrările îndeplinite în cursul zilelor anterioare, ,,şi iată că erau foarte bune”. Fiecare lucru era desăvârşit în felul lui, fiecare vieţuitoare corespundea scopului hotărât de Creator şi era înzestrată pentru îndeplinirea scopului pentru care fusese creată. Aplicarea termenului ,,bune” la toate câte Dumnezeu le făcuse şi repetarea cuvântului cu accentuarea ,,foarte” la încheierea creaţiunii, cu omul ca o coroană şi slavă a ei, dovedeşte că nimic nedesăvârşit nu ieşea din mâna lui Dumnezeu. Această expresie de admiraţie exclude cu totul posibilitatea că vreo imperfecţiune era răspunzătoare pentru slăbiciunea dovedită de Adam şi de Eva în timpul ceasului încercării.
Note suplimentare pentru capitolul 1
De-a lungul erei creştine, textul introductiv din Geneza 1 a fost subiectul multor discuţii în cercurile teologice. Unii au susţinut că versetul se referă la o creaţiune a lumii fizice şi a întregii vieţi de pe ea la o dată cu mult timp înainte de cele şapte zile ale săptămânii creaţiunii.
Această concepţie este cunoscută ca fiind teoria ruinării şi restaurării. Ea a fost susţinută timp de secole de teologii speculativi, care au citit în expresia ebraică tohu wabohu, ,,fără formă şi gol” (v.2), ideea că un interval de timp – un interval de mare durată, de fapt – separă versetul 1 de versetul 2. Tohu wabohu a fost făcut să zică, ,,pământul a fost făcut să fie fără formă şi gol”. Pe această exprimare a textului, ei susţin concepţia că lumea a fost creată desăvârşită, cândva în trecutul îndepărtat (v.1), dar că un cataclism îngrozitor a şters orice urmă de viaţă de pe ea şi a redus suprafaţa pământului la o stare care poate fi descrisă ca ,,fără formă şi gol”. Mulţi dintre cei care susţin această concepţie cred că au avut loc creaţiuni repetate, fiecare urmată de un cataclism universal. În cele din urmă, după nenumăraţi eoni, Dumnezeu a început încă o dată o punere în ordine a haosului şi a umplut pământul cu viaţă, aşa cum este raportat în versetele 2-31.
Acum un veac şi mai bine, diferiţi teologi protestanţi au aderat ferm la această concepţie, crezând că au aflat în ea un mijloc de a armoniza raportul mozaic al creaţiunii cu ideea prezentată pe atunci de anumiţi oameni de ştiinţă, că pământul a trecut prin lungi ere de schimbări geologice. Această concepţie este populară printre anumiţi fundamentalişti. Conform acestei concepţii, straturile sedimentare de roci care alcătuiesc o mare parte din suprafaţa pământului, au fost depuse în timpul evenimentului presupusului cataclism şi fosilele îngropate în ele se presupun a fi rămăşiţele vieţii care a existat pe acest pământ înainte de acest timp.
Alţii găsesc în această teorie un argument spre a sprijini ideea că atunci când Dumnezeu a făcut lucrarea de creaţiune raportată în versetele 2-31, El a fost legat de o materie pre-existentă. În felul acesta, ei vor să limiteze la minimum puterea Lui, dacă nu chiar să nege faptul că El a adus materia la existenţă şi ,,că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11,3). Diferite aspecte ale acestei teorii au fost reflectate într-o serie de traduceri moderne ale Bibliei.
Concepţia ,,restaurării” trebuie să fie respinsă în totalitatea ei, pentru că: (1) expresia tohu wabohu nu conţine ideea de a fi făcut pustiu, ci mai degrabă descrie o stare neorganizată şi lipsită de viaţă a materiei. Interpretarea dată acestor cuvinte este, din cauza aceasta, cu totul neîndreptăţită. (2) Scripturile învaţă în mod clar că lucrarea de creaţiune a lui Dumnezeu ,,fusese isprăvită încă de la întemeierea lumii” (Evrei 4,3). (3) Părerea aceasta conţine doctrina blasfematoare că încercările lui Dumnezeu la creaţiune, îndeosebi chiar a omului, au fost nedesăvârşite şi nereuşite, din cauza acţiunii forţelor asupra cărora El nu avea decât un control limitat. (4) Urmărită în toată concluzia ei logică, această concepţie neagă de fapt inspiraţia şi autoritatea Scripturilor ca un tot, limitându-L pe Creator la folosirea materiei pre-existente în lucrarea din săptămâna creaţiunii şi supunându-l legilor naturii. (5) Ideea de creaţiuni şi catastrofe succesive înainte de evenimentele din săptămâna creaţiunii nu are în sprijinul ei nici un fel de dovezi valide, nici din partea ştiinţei şi nici din partea cuvântului inspirat. Aceasta este pură speculaţie. (6) În mod incidental, se poate adăuga faptul că originea şi dezvoltarea acestei păreri este întinată de speculaţiile filozofice păgâne ale diferitelor secte eretice şi impregnată de concepţiile raţionaliste ale naturalismului şi evoluţiei.
Comentariile lui Ellen G. White
1-31 PP 44-51, 111-116; SR 20-23
1 Ed 134; ML 107; 8T 258
2 CT 530; Ed 134; GC 658
2,3 COL 415; PK 717
3 GC 211; ML 138
5 Ed 129
11,12 COL 80; Ed 109; PP 44; TM 243
26 AH 25; CH 19; CS 17; EW 145; MM 221; SR 20; Te 41
26, 27 CH 108; PP 44; Te 11
27 CD 45; CT 11, 32, 61, 67, 434, 438; Ed 15, 17, 20, 130; GC 467; MH 163, 415; ML 126; PK 186; PP 45, 595; Te 91, 276; 2T 347; 3T 50, 139, 568; 4T 91, 247,
327, 416, 438, 456, 522; 5T 311; 6T 127; 8T 263, 327
28 AH 26; PK 682; PP 50
29 CD 81, 92, 310, 322, 373, 380, 395, 396, 401; CH 115, 450; MH 296; ML 132; MM 8, 267, 277; Te 160; 3T 50, 63
31 DA 281; Ed 215; FE 326, 513; MB 99; PP 47; 4T 562; 6T 349; 7T 87