1:2 Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Fără formă şi gol. Mai exact, ,,pustiu şi gol” – tohu wabohu. Această expresie înseamnă o stare de pustietate şi goliciune, însă fără a lăsa să se înţeleagă că pământul fusese cândva desăvârşit şi apoi a fost pustiit şi golit.
Când cuvintele tohu wabohu apar împreună în alte pasaje, de exemplu în Isaia 34,11; Ieremia 4,23, ele par să fi fost împrumutate din acest text, dar tohu singur este folosit adesea ca sinonim cu neexistenţă, sau a fi nimic (Isaia 40,17.23; 49,4). Iov 26,7 demonstrează înţelesul corect al cuvântului. A doua parte a acestui text declară că Dumnezeu ,,spânzură pământul pe nimic”, iar prima jumătate are paralela ,,El întinde miază-noaptea asupra tohu (golului)”. Acest text din Iov arată clar că pământul era fără formă şi fără viaţă. Elementele lui erau amestecate, deplin neorganizate şi neînsufleţite.
Peste faţa adâncului de ape era întuneric. ,,Adâncul”, de la o rădăcină ,,a mugi”, ,,a urla”, este adesea aplicat la apele care mugesc, la apele care urlă, sau la potop, şi de aici adâncimile mării (Psalmi 42,7; Exod 15,5; Deuteronom 8,7; Iov 28,14; 38,16). ,,Adâncul” este un cuvânt vechi şi aici este folosit ca nume propriu. Babilonienii, care au păstrat timp de mai mult secole o vagă amintire a adevăratei istorii a creaţiunii, de fapt, au personificat acest cuvânt, tehom, şi l-au aplicat în mitologia lor la o zeitate, Tiamat din corpul mort al căreia, credeau ei, că a fost creat pământul. Raportul biblic arată că la început nu era lumină pe pământ şi că suprafaţa materiei era într-o stare fluidă, deoarece ,,faţa adâncului” este în paralel cu ,,faţa apelor” din versetul acesta.
Duhul lui Dumnezeu se mişca. ,,Duh”, ruach. În armonie cu crezul biblic, Duhul lui Dumnezeu este Duhul Sfânt, a treia Persoană a Dumnezeirii. Începând din locul acesta, în toată Scriptura, Duhul lui Dumnezeu are rolul de agent divin în toate actele creatoare, fie a pământului, a naturii, a bisericii, a vieţii noi sau a omului nou. Vezi la v.26, un comentariu asupra legăturii lui Hristos cu lucrarea de creaţiune.
Cuvântul redat aici ,,a mişca” este marachepheth, care nu poate fi tradus bine prin ,,plutea”, cu toate că are înţelesul acesta în siriacă, un dialect aramaic post-biblic. Cuvântul se întâlneşte numai de două ori în altă parte a Vechiului Testament. El apare în Ieremia 23,9 unde are înţelesul de ,,a tremura”, ,,a clătina”, în timp ce în Deuteronom 32,11 este folosit spre a descrie fâlfâirea aripilor unui vultur deasupra puilor săi. Vulturul nu oboseşte deasupra puilor vii, ci pluteşte veghetor şi ocrotitor deasupra lor.
Lucrarea Duhului lui Dumnezeu trebuie să aibă o legătură cu activitatea care trebuia să fie iniţiată, o activitate care scotea ordine din haos. Duhul lui Dumnezeu era deja prezent, gata să acţioneze îndată ce avea să se dea ordinul. Duhul lui Dumnezeu a făcut întotdeauna exact lucrarea aceasta. Acest Agent divin a fost prezent mereu pentru a ajuta în lucrarea de creaţiune şi de mântuire, pentru a mustra şi întări suflete rătăcite, pentru a-i mângâia pe cei întristaţi şi pentru a înfăţişa într-o formă acceptabilă înaintea lui Dumnezeu rugăciunile credincioşilor.