1:27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu a făcut pe om. Raportul realizării planului divin este exprimat într-o formă de poezie ebraică, obişnuită în toate cărţile poetice ale Bibliei ebraice, în care gândul exprimat în prima parte a versetului este repetat cu uşoare variaţii în cuvinte, dar nu în înţeles, în a doua, sau chiar şi în a treia parte, ca în versetul nostru:
,,Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,
l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;
parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”.
Moise, care ne-a dat alte exemple cu privire la iscusinţa lui poetică (vezi Exod 15; Deuteronom 32,33; Psalmi 90), a fost cel dintâi dintre toţi scriitorii inspiraţi care a povestit în cuvinte poetice miraculoasele lucrări ale lui Dumnezeu. Când a ajuns la momentul în care povestea despre creaţiunea omului, coroana lucrării lui Dumnezeu pe acest pământ, a părăsit stilul său obişnuit de naraţiune şi a folosit poezia.
După chipul Său. Demn de observat este folosirea singularului ,,Său”. Pluralul din versetul 26 descoperă că divinitatea deţine pluralitate în unitate, în timp ce versetul 27 scoate în evidenţă faptul că pluralitatea lui Dumnezeu nu neagă unitatea lui Dumnezeu.
Parte bărbătească şi parte femeiască. Un nou element este introdus în informaţia dată cu privire la crearea omului prin menţionarea deosebirii de sex a celor doi. Binecuvântarea rodniciei rostită asupra animalelor (v.22) cuprinde în sine ideea că şi ele trebuie să fi fost create cu deosebiri sexuale, dar faptul acesta nu este menţionat. Probabil că există un motiv aparte pentru menţionarea acestui fapt în legătură cu crearea omului. Motivul acesta poate să apară din faptul că numai la om deosebirea de sex îşi găseşte exprimarea în instituţia sfintei căsătorii. Versetul acesta ne pregăteşte pentru descoperirea cu privire la planul lui Dumnezeu pentru crearea familiei, care este prezentat în capitolul 2.