1:26 Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.
Să facem om. Raportul sacru proclamă chiar de la început superioritatea omului faţă de celelalte vieţuitoare ale pământului. Pluralul ,,să facem” era privit de teologii bisericii primare aproape în unanimitate ca indicând cele trei Persoane ale Divinităţii. Pluralul acesta cere prezenţa a cel puţin două persoane care se consfătuiesc. Afirmaţia că omul urma să fie făcut după chipul ,,Nostru” şi a fost făcut după chipul ,,lui Dumnezeu” duce la concluzia că aceia care se consfătuiau trebuie să fi fost Persoane ale aceleiaşi Dumnezeiri. Lucrul acesta, lăsat a se înţelege în Vechiul Testament în diferite pasaje ca acela tratat aici, şi Geneza 3,22; 11,7; Daniel 7,9.10.13.14; etc., este pe deplin şi clar descoperit în Noul Testament, unde ni se spune în termeni fără greş că Hristos, a doua Persoană a Dumnezeirii, numit Dumnezeu de către Tatăl Însuşi (Evrei 1,8), era asociat cu Tatăl Său la lucrarea de creaţiune. Texte ca Ioan 1,1-3.14; 1 Corinteni 8,6; Coloseni 1,16.17; Evrei 1,2 ne învaţă nu numai că Dumnezeu Tatăl a creat totul prin Fiul Său, dar şi că viaţa este păstrată prin Hristos.
Chiar dacă este adevărat că această lumină deplină a adevărului nu a strălucit asupra acestor texte din Vechiul Testament înainte de revelaţiile cuprinse în Noul Testament şi că înţelegerea distinctă a diferitelor Persoane ale Dumnezeirii nu era atât de uşor de discernut numai din pasajele Vechiului Testament, dovada iniţială a existenţei lui Hristos pe timpul creaţiunii, în calitate de colaborator cu Tatăl Său, este prezentă pe prima pagină a Bibliei. Textele acestea nu prezintă dificultăţi pentru aceia care cred în inspiraţia Vechiului Testament ca şi a Noului Testament, având în vedere faptul că o parte o explică pe cealaltă şi că amândouă se îmbină în chip desăvârşit, ca pietrele unui foarte frumos mozaic. Nu numai că versetele 26 şi 27 cuprind indicaţii cu privire la activitatea lui Hristos ca a doua Persoană a Dumnezeirii în această lucrare de creaţiune, dar versetul 2 menţionează Duhul Sfânt ca împreună lucrător la aceeaşi lucrare. Suntem, de aceea, îndreptăţiţi să declarăm că prima dovadă cu privire la sublimul mister al Dumnezeirii se află pe prima pagină a Bibliei, o taină care este pusă în mai puternică lumină, când pana inspiraţiei diferiţilor autori ai cărţilor Bibliei a fost ,,mânată” să descopere adevărul acesta mai amplu.
Cuvântul ,,om” este ’adam în ebraică, exact numele pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-l numi pe părintele neamului omenesc (cap. 5,2). Semnificaţia acestui cuvânt a fost explicată în diferite feluri. El descrie fie culoarea lui, de la ’adam, ,,a fi roşu”, fie înfăţişarea lui, de la o rădăcină arabă care înseamnă ,,a luci”, făcând astfel pe Adam ,,cel strălucitor”, fie natura lui de chip al lui Dumnezeu, de la dam, ,,asemănare”; fie, şi cel mai probabil, originea lui, ,,pământul”, de la ’adamah, ,,cel din pământ”.
După chipul Nostru. ,,Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în asemănarea exterioară, cât şi în caracter” (PP 45). Chipul acesta era cel mei evident în termenii naturii sale spirituale. El a devenit ,,un suflet viu”, sau mai degrabă o fiinţă vie, înzestrată cu o voinţă liberă, o personalitate conştientă de sine.
Natura aceasta a reflectat sfinţenia divină a Făcătorului ei până când păcatul a nimicit asemănarea divină. Numai prin Hristos, strălucirea slavei lui Dumnezeu şi ,,întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1,3), natura noastră este transformată din nou după chipul lui Dumnezeu (Coloseni 3,10; Efeseni 4,24).
Să stăpânească. Raportul omului cu restul creaţiunii urma să fie un raport de domnie. Folosirea pluralului (KJV) ,,ei” arată că Dumnezeu a intenţionat chiar de la început să creeze mai mult de un singur individ. Prin transferarea asupra lui Adam a puterii de guvernare ,,peste tot pământul”, Dumnezeu a plănuit să-l facă pe om reprezentantul sau vice-regele Său peste această planetă. Faptul că fiarele câmpului nu sunt menţionate aici a fost luat de unii comentatori ca o indicaţie că animalele care acum sunt sălbatice nu i-au fost supuse lui Adam. Opinia aceasta nu este temeinică. Plantele, de asemenea, lipsesc din enumerarea lucrurilor create care i-au fost supuse lui Adam, deşi nimeni nu va tăgădui că omul a avut dreptul să guverneze peste vegetaţie până în prezent şi că plantele trebuie să fi fost cuprinse în expresia ,,tot pământul”. Expresia aceasta, de fapt, cuprinde totul ce se află pe pământ, şi ce nu este amintit pe nume, inclusiv ,,fiarele câmpului” (Psalmi 8,6-8). Totuşi, Dumnezeu a mărginit la acest pământ supremaţia omului, netransferând asupra lui Adam guvernarea peste corpurile cereşti.