1:21 Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Dumnezeu a făcut peştii cei mari. Pentru a doua oară cuvântul ,,creat”, bara’, este folosit în capitolul acesta pentru a arăta introducerea a ceva cu totul nou, crearea făpturilor vii. În executarea cuvântului său, Dumnezeu a creat marile animale marine, tanninim. Traducerea ,,peştii cei mari”, este prea limitată în cuprins. Cuvântul are diferite înţelesuri, ca ,,şarpe” (Exod 7,9, 10, 12) şi ,,balaur” (Isaia 51,9; Ezechiel 29,3), dar trebuie să însemne ,,monstru marin” în pasajul acesta şi în Psalmi 148,7.
Se mişcă. Verbul ,,a se mişca”, ramas, descrie îndeosebi animale târâtoare (Geneza 9,2), fie pe pământ (Geneza 7,14), fie din apă (Psalmi 69,34), deşi aici înseamnă în mod clar fiinţe acvatice.
După soiul lor. Ca în cazul plantelor create în ziua a treia, se face declaraţia că atât peştii cât şi păsările au fost create ,,după soiul lor”, arătând în mod clar că felurile distincte de animale pe care le vedem au fost stabilite la creaţiune, şi nu printr-un proces de dezvoltare aşa cum susţin evoluţioniştii (vezi la v.12).
De ce au fost create păsările şi peştii în aceeaşi zi nu este de explicat printr-o presupusă asemănare între aer şi apă, aşa cum credeau Luther, Calvin şi alţii. De asemenea, nu se spune că o singură pereche a fost creată din fiecare specie, dimpotrivă, cuvintele ,,să mişune apele de vieţuitoare” pare să arate că animalele au fost create nu numai într-o bogată varietate de feluri, dar şi în mare număr de indivizi. Faptul că numai o singură fiinţă omenească a fost creată la început, nu garantează concluzia că şi animalele au fost create ca indivizi singuri.
Dumnezeu a văzut că erau bune. Pământul trebuie să fi apărut cât se poate de plăcut Creatorului când l-a privit la sfârşitul acestei a cincia zi. Nu numai dealurile înverzite, pâraiele sclipitoare şi lacurile albastre, dar şi vieţuitoarele, mişcându-se, înotând şi zburând, dădeau lumii acesteia pentru prima dată calitatea de viaţă pe care nu o avusese mai înainte. Erau acolo şi făpturi care puteau chiar şi să cânte laude Creatorului, care dădeau pe faţă o oarecare măsură de pricepere, găsind felul corespunzător de hrană (Matei 6,26), construindu-şi cuiburi ca adăposturi (Matei 8,20) şi cunoscându-şi timpul de migrare (Ieremia 8,7).
Marile lucrări ale lui Dumnezeu săvârşite în zilele anterioare erau cu adevărat minunate, dar natura a primit o podoabă în ziua a cincia. Fără vegetaţia creată în ziua a treia, lumea ar fi prezentat o înfăţişare extrem de neatrăgătoare. Cu atât mai mult ar fi fost lipsită de atracţie şi de veselie dacă miriadele de fiinţe vii cu care este populată ar fi fost absente. Fiecare dintre aceste făpturi mici sau mari ar fi trebuit să ne dea o învăţătură cu privire la minunata operă a marelui Dumnezeu, căruia, ca Autor şi Întreţinător al vieţii, Îi datorăm adorare. Făpturile acestea ar trebui să ne dea un respect vrednic pentru viaţă pe care noi nu o putem da, dar ar trebui să o ocrotim cu grijă şi să nu o distrugem.