6:10 Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Prilej. Pavel aici trage concluzia din metafora lui de semănat şi secerat (vers. 7-9). E un timp pentru semănat, e un timp pentru secerat. Timpul adunării recoltei este în mâinile lui Dumnezeu; timpul semănatului este în mâinile noastre. Persoana călăuzită de Duhul poate aştepta o continuă îndrumare şi sfătuire, pentru a folosi, la maximum prilejurile timpului semănatului (vers. 8). Mai mult decât înţelepciunea omenească e necesară pentru a evalua prilejurile timpului în lumina eternităţii, şi pentru a şti cum să se folosească cel mai bine ocaziile care se prezintă. Ca lucrători în via Domnului (vezi Mat 20:1-16) noi ar trebui să ne rugăm pentru a înţelege unde şi cum să lucrăm cât mai eficient. Creştinul, deci, are să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu, nu numai pentru servire, dar şi pentru felul lucrării sale.
Fraţilor în credinţă. [,,Casei credinţei,” KJV; ,,Ai noştri cei de o credinţă,” G. Galaction]. Adică, biserica (vezi 1Sa 3:15; Efes 2:19; 1Pet 4:17). Biserica are o obligaţie faţă de toţi oamenii de pretutindeni (vezi Mat 28:19.20), dar mai întâi faţă de proprii ei membri. Lucrul acesta este adevărat atât în cele spirituale cât şi în cele materiale. Biserica nu poate servi lumea în chip acceptabil decât numai dacă propria ei casă e în ordine.