Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Galateni

Galateni 4:30


4:30 Dar ce zice Scriptura? Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.

Roabă. Adică, istoric, Agar, (vezi Gen 21:10; Gal 4:24). În alegoria lui Pavel, ,,roaba” reprezintă vechiul legământ, sistemul ceremonial, principiul neprihănirii prin fapte (vezi vers. 24.25).

Fiul ei. Istoric, Ismael (vezi vers. 22), şi în alegoria lui Pavel toţi iudeii şi creştinii iudaizanţi, care susţineau că mântuirea stă în recunoaşterea Israelului literal ca fiind încă poporul ales al lui Dumnezeu şi în conformarea faţă de prevederile vechiului legământ şi sistemului ceremonial. În ce priveşte aplicarea sfatului lui Pavel la vremea noastră vezi p. 934.

Nu va moşteni împreună. Soluţia problemei care stătea în faţa bisericii din Galatia şi din altă parte, nu era de a contopi iudaismul cu creştinismului, ci să ,,izgonească” principiul iudaizării, împreună cu toţi cei care îl promovau. Mântuirea prin fapte este cu totul incompatibilă cu mântuirea prin credinţă (vezi Rom 11:6; Efes 2:8.9). O contopire a celor două e imposibilă odată ce credinţa este diluată prin fapte încetează de a fi credinţă curată. Comparaţi învăţăturile lui Hristos asupra acestui subiect (vezi Mar 2:21.22).