Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Galateni

Galateni 4:12


4:12 Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nici o nedreptate.

Vă rog fiţi ca mine. Pavel tece acum de la argumentaţie la rugăminte. Pavel fusese cândva iudeu, devotat cu râvnă sistemului legal cum numai un fariseu bigot putea să fie (Fapte 26:5). Dar el părăsise sistemul legal cândva atât de scump pentru el, şi practic, se făcuse ca unul dintre neamuri pentru ca să poată câştiga neamurile la Hristos (1Cor 9:20-23) 10:32.33). Pentru ce să adopte acum galatenii dintre neamuri iudaismul? Dacă el îl părăsise pentru ei, nu puteau şi ei să-l părăsească pentru el?

Sunt ca voi. Acolo unde nu era vorba de principiu, Pavel se conformase cu obiceiurile neamurilor. Felul său de viaţă printre ei fusese ca un exemplu. Nu mi-aţi făcut nici o nedreptate. [,,Nu m-aţi păgubit,” KJV; ,,Nu mi-aţi făcut nici un neajuns,”

G. Galaction]. Sau ,,nu m-aţi nedreptăţit.” Forma verbului în textul grec leagă declaraţia aceasta de vers. 13-15 şi nu direct de vers. 12. Afirmaţia este o figură de vorbire afirmând tratamentul excelent pe care galatenii îl acordaseră lui Pavel cu prilejul celei dintâi vizite a lui la ei. Ei nu trebuie să răstălmăcească tonul scrisorii sale (vezi cap. 1:6-9; 3:1-4; 4:20.11, etc) ca reflectând o plângere personală contra lor. El nu avea nici un fel de motiv de plângere cu privire la felul cum îl tratase, deoarece spiritul pe care ei îl manifestaseră era cât se poate de lăudabil (vers. 131-15). Fără îndoială Pavel căuta şi să reaprindă vechiul lor duh de devoţiune şi promptitudine de a urma învăţătura lui. La începutul ei luaseră seama la orice sugestie a lui; de ce nu şi acum?