3:21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
Împotriva făgăduinţelor. Legea pare a fi incompatibilă cu legământul. Ea pare chiar să fi înlocuit făgăduinţa mântuirii prin credinţă printr-un program al mântuirii prin fapte. Lui Dumnezeu. [,,De la Dumnezeu,”KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea acestei expresii.
Nicidecum. [,,ferească Domnul” KJV]. Să piară gândul acesta! Aşa ceva n-ar putea să fie. Dumnezeu a fost autorul atât al ,,legii” cât şi al ,,făgăduinţelor” şi El nu ar fi respins făgăduinţa Sa fără condiţii de mântuire prin credinţă în Hristos (vezi Evr 6:17-20)! A face aşa ceva ar fi însemnat o tăgăduire a integrităţii Sale ca Dumnezeu. S-ar dovedi pe Sine inconsecvent şi nevrednic de încredere.
Să poată da viaţa. Legea n-a fost deloc intenţionată să ofere neprihănirea şi să procure viaţa veşnică (vezi vers. 19). Numai prin Hristos pot oamenii să aibă neprihănirea, viaţă mai îmbelşugată în lumea prezentă, şi viaţă veşnică în lumea viitoare (Luc 18:30).
Într-adevăr neprihănirea. [,,Cu adevărat neprihănirea,” KJV]. Dacă ar fi fost cu putinţă să se ajungă la neprihănire prin ,,faptele Legii” (vezi cap. 3:16), făgăduinţa legământului ar fi fost făcută prin aceasta ineficientă. Pentru inima firească un program al neprihănirea prin fapte are o atracţie infinit mai mare decât planul lui Dumnezeu de neprihănire prin credinţă. e totdeauna mult mai uşor pentru eul omenesc de a face ceva pentru a dobândi neprihănirea decât a recunoaşte că nu e nimic pe care omul l-ar putea face pentru a o dobândi pe temeiul meritului personal. Se răneşte mândria firească dacă se acceptă îndurarea sau binefacerea, fie materială sau spirituală.