3:17 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
Testament pe care l-a întărit. [,,Legământ,” KJV]. Pavel face aici aluzie la asigurările date de Dumnezeu lui Avraam cu privire la certitudinea împlinirii făgăduinţei faţă de o ,,sămânţă” (vezi Gen 15:13.16; 22:15-17; Gal 3:16; Evr 6:13-18).
[,,În Hristos,” KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestor cuvinte.
Nu poate fi desfiinţat. Vezi vers. 15.
Legea. Adică, întregul sistem legal pe temeiul căruia Israel a fost constituit o teocraţie la Muntele Sinai, incluzând legea morală, pe care a fost proclamată de Dumnezeu în persoană, şi sistemul ceremonial promulgat ceremonial promulgat prin Moise.
Patru sute treizeci de ani. Vezi Vol. I, p. 189. Perioada aceasta se întinde peste intervalul de la chemarea originară din partea lui Dumnezeu a lui Avraam până la statornicirea lui Israel ca naţiune la data exodului ( vezi Gen 12:4; vezi Exo 12:40). Acesta a fost timpul petrecut mai întâi în Canaan şi apoi în Egipt, între făgăduinţa de a face pe evrei o naţiune şi de a-i statornici în ţara Canaan, şi împlinirea acelei făgăduinţe. Pavel este preocupat aici îndeosebi de făgăduinţele legământului la începutul perioadei şi darea Legii de la sfârşitul ei, legea sub care Israel urma să funcţioneze ca teocraţie până la crucificare (vezi DA 737-738).
Ca făgăduinţa. Sistemul legal rânduit de Dumnezeu la Muntele Sinai (vezi p. 933; vezi cap. 2:16) nu poate să înlocuiască, sau în vreun fel să schimbe, prevederea legământului (vezi cap.
3:15). În mod specific ,,legea”nu prevedea un nou mijloc de mântuire, ea nu stabilea un sistem de îndreptăţire prin fapte spre a lua locul sau a face concurenţă făgăduinţei îndreptăţirii prin credinţă în Mesia care avea să vină (vers. 6-8.14). În acord cu aceasta, oamenii erau mântuiţi prin credinţă între Sinai şi cruce. În ce priveşte legătura dintre lege şi legământ vezi vers. 19.