2:6 Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.
Socotiţi ca fiind ceva. [,,Păreau să fie ceva,” KJV]. Adică, probabil, apostolii înşişi, conducători recunoscuţi ai bisericii. Persoanele acestea sunt de asemenea descrise în vers. 2 ca oameni ,,mai cu vază” [,,cu reputaţie”]. Versetul 6 continuă firul cugetării întrerupte de vers. 3-5. Pavel nu vorbeşte aici dezaprobator despre aceşti oameni ,,cu vază” aşa cum ar apare la prima vedere, deoarece acceptarea lui Pavel de către ei şi aprobarea din partea lor a Evangheliei lui (cap. 1:24; 2:9) constituie o dovadă importantă care confirmă autoritatea lui ca apostol. Vezi vers. 9.
Orice ar fost ei. Scopul acestei paranteze e de a reaminti galatenilor că subiectul în discuţie nu este excelenţa apostolilor ci valabilitatea Evangheliei lui Pavel. Personalitatea, şi chiar şi slujba de rang înalt, are mai puţină însemnătate decât adevărul. Fără îndoială cei doisprezece avuseseră mari privilegii. Ei fuseseră asociaţi personal cu Isus timp de trei ani. Ei Îl auziseră predicând. Fuseseră martori la minunile Lui. Pavel nu scade din importanţa apostolilor, ci se străduieşte să lămurească faptul că poziţia şi slujba lor nu puteau să aibă nici o legătură de nici un fel cu problema aflată în discuţie. Dumnezeu nu a consultat pe om cu privire la ce este adevărat, ci îl însărcinează să facă cunoscut adevărul. La această importantă datorie fusese chemat Pavel, la fel ca şi cei doisprezece.
Faţa oamenilor. [,,Persoană,” KJV]. Literal, ,,faţă,” adică la înfăţişarea exterioară în contrast cu caracterul lăuntric (vezi 1Sa 26:7). Aceasta fiind metoda lui Dumnezeu de evaluare pentru ce ar trebui ca poziţia sau rangul să fie considerate mai presus de caracter? Adevărul e de însemnătate capitală. În timp ce poziţia sau rangul celor care îl vestesc este de mică însemnătate. Cu toate acestea, Pavel a susţinut totdeauna cu credincioşie pe cei numiţi în locuri de răspundere în biserică. El ţinea cu cea mai mare stimă la aceia care, ca şi el, fuseseră însărcinaţi de Dumnezeu să predice Evanghelia. El considera propria sa chemare ca o mare onoare şi credea că ea era plină de autoritate pe care el era obligată să o exercite când ocazia o cerea (vezi Rom 11:13; 2Cor 13:2). Comparaţi Fapte 10:34.
Nu mi-au adăugat. Evanghelia lui Pavel provenise din aceeaşi sursă ca şi aceea a apostolilor, şi era o Evanghelie completă. A adăuga la ea sau a scoate din ea ar fi stricat desăvârşirea ei. Puterea argumentaţiei lui este că deşi Pavel nu convenise în prealabil cu cei doisprezece şi nici nu fusese învăţat de ei, Evanghelia lui era la fel ca a lor. Examinând cererea iudaizanţilor ca Tit şi convertiţii la creştinism dintre neamuri să fie obligaţi să se supună la circumciziune, apostolii s-au găsit în complet acord cu Pavel. Ei nu au propus lui Pavel nici să-şi retuşeze, nici să-şi modifice poziţia.