2:2 M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau săfi alergat în zadar.
În urma unei descoperiri. [,,Prin descoperire,” KJV]. Admiţând că aceasta este aceeaşi cu aceea din Fapte 15, declaraţia lui Pavel de aici, că Dumnezeu l-a îndrumat să viziteze Ierusalimul pare să fie în conflict cu aceea a lui Luca, care spune că Pavel şi Barnaba au fost trimişi la Ierusalim de biserica din Antiohia. Par că atât Pavel cât şi biserica din Antiohia au fost îndrumaţi de Dumnezeu să facă vizita la Ierusalim la care apostolul face aici referire. Într-un chip asemănător Duhul Sfânt şi biserica au fost uniţi la trimiterea lui Pavel şi a lui Barnaba în întâia lor călătorie misionară (Fapte 13:2-3). Comparaţi şi Num 13:1.2 cu Deu 1:22. Adesea Pavel a primit iluminare cerească. La diferite ocazii el a fost îndrumat, înştiinţat sau încurajat de Dumnezeu (vezi Fapte 16:9; 20:23; 23:11; 27:22-26).
Le-am arătat. [,,Comunicat,” KJV]. Sau ,,declarat,” ,,expus.” Instrucţiunile pe care Pavel le primise prin descoperire l-au îndrumat să meargă la Ierusalim şi să prezinte înaintea conducătorilor de acolo Evanghelia pe care el o predica în mijlocul neamurilor. Având în vedere îndoiala din mintea unora cu privire la calificările lui ca apostol şi natura Evangheliei sale, procedeul acesta pare cât se poate de corespunzător. Conducătorii de la Ierusalim aveau dreptul şi datoria de a cunoaşte şi aprecia acest lucru.
Îndeosebi. [,,În particular,” KJV]. În chip înţelept, Pavel căuta să evite trezirea fără rost a opoziţiei la felul de acţiune la care Dumnezeu îl chemase, totuşi în acelaşi timp, se consfătuia cu conducătorii recunoscuţi ai bisericii.
Mai cu vază. [,,Cu reputaţie,” KJV]. Adică, aceia care erau conducători identificaţi în vers. 9 ca Iacob, Petru şi Ioan. Nu există motiv de a pune la îndoială faptul că Pavel recunoştea poziţia acestor apostoli seniori, deşi mai târziu (vers. 6) el minimalizează valoarea oricărei învăţături pe care ar fi primit-o de la ei.
Ca nu cumva. Pavel nu sugerează aici nici o îndoială în mintea sa cu privire al temeinicia Evangheliei sale, ci a succesului vizitei sale la Ierusalim. El se temea ca nu cumva fraţii din Ierusalim să dezaprobe lucrarea lui de predicare a Evangheliei către neamuri. Aceasta a fi fost o mare biruinţă pentru potrivnicii săi iudaizanţii şi un obstacol serios pentru planurile sale de evanghelizare a neamurilor. Dacă iudaizanţii ar fi fost în stare să se opună lui Pavel cu scrisori oficiale de la cei doisprezece apostoli condamnându-l pe el şi Evanghelia lui, el ar fi fost imediat categorisit ca apostol al rătăcirii.