2:17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
[,,Noi,” KJV]. Adică, ,,noi care suntem iudei,” (vers. 15), însemnând iudei creştini. Iudei care ,,caută să fie socotiţi neprihăniţi în Hristos”.
Căutăm să fim socotiţi neprihăniţi. [,,căutăm să fim îndreptăţiţi” KJV]. Cel puţin din punct de vedere al declaraţiei oficiale, iudeii creştini recunoşteau nevoia de a veni la Hristos pentru mântuire, în felul acesta admiţând în mod tacit insuficienţa ,,faptelor legii” (vers. 16).
Noi înşine. În textul grec pronumele este accentuat.
Am fi găsiţi ca păcătoşi. [,,Suntem găsiţi păcătoşi,” KJV]. Adică alţi păcătoşi, în afară de păcătoşii dintre neamuri din vers. 15. Textul grec spune literal ,,am fi fost găsiţi păcătoşi,” însemnând la un anumit timp în trecut, după ce deveniseră creştini. Hristos făgăduise îndreptăţire celor care ar fi venit la Dumnezeu prin El (vezi vers. 16). Dar dacă cei care fac aşa ceva sunt încă ,,păcătoşi,” atunci prevederea harului făcută de Hristos e insuficientă. El, care a făcut o făgăduinţa, e neînstare de a o împlini, şi în felul acesta e socotit răspunzător pentru starea de păcat care dăinuie.
Slujitor al păcatului. Sau ,,agent al păcatului,” adică cel prin care noi am devenit păcătoşi, şi în felul acesta El este cel vinovat pentru faptul că suntem păcătoşi. Dacă cerinţele iudaizanţilor ar fi fost urmate, acesta ar fi părut că este cazul, deoarece, deşi se numeau creştini, păstrau necesitatea unei stricte împliniri a legii ceremoniale pentru a fi liberi de păcat. Dacă lucrurile ar fi aşa, atunci la ce să mai fii creştin? În felul acesta creştinii ar reveni acolo de unde au început, păcătoşi vânduţi. Dacă Hristos cere aceasta de la ei, Pavel trage concluzia, atunci Hristos a devenit un agent, sau complice, al păcatului.
Nicidecum. [,,să ferească Dumnezeu ,” KJV]. Literal, ,,să nu fie!” Departe de o asemenea idee! Totuşi aceasta era concluzia logică, deşi absurdă, la care ducea poziţia iudaizanţilor. Ideea e absurdă şi cu totul în dezarmonie cu o concepţie adevărată a ceea ce a făcut Hristos pentru a salva omul din starea tristă în care îl aduseseră păcatele. A încerca să se aşeze faptele în locul credinţei însemnează a tulbura şi a suci adevărul Evangheliei că mântuirea e numai prin credinţă.