2:14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?
Nu umblă drept. Umblarea lui Petru, Barnaba şi a altor iudei urma să aducă confuzie şi dezbinare în biserică. Chestiunea cuprindea mult mai mult decât purtarea conducătorilor. Binele credincioşilor dintre neamuri era în cumpănă, şi chiar şi soarta Evangheliei însăşi. Dacă partidei iudaizante se permitea să-şi facă voia, atunci Evanghelia – mântuirea prin credinţă în moartea ispăşitoare a lui Isus – ar fi fost înlocuită cu doctrina mântuirii prin faptele Legii. În felul acesta ”adevărul Evangheliei” n-ar fi fost proclamat.
În faţa tuturor. Mustrarea era publică pentru că ofensa era publică. Toţi sau aproape toţi, erau interesaţi. Lui Timotei, Pavel i-a scris mai târziu că o mustrare publică pentru păcat public ar înfrâna în mod efectiv pe alţii de a urma aceeaşi cale (vezi 1Tim 5:20). Acţiunea lui Petru şi a altor iudei a creat o fisură în comuniunea bisericii şi ameninţa să strice unirea dintre neamuri şi iudei în Hristos. Perspectiva era dezastruoasă. Pavel a adresat observaţiile sale lui Petru deoarece cursul acţiunii sale era în primul rând responsabil pentru criza care apăruse cu ocazia acea.
Ca neamurile. [,,După felul neamurilor,” KJV]. Fusese nevoie de un miracol pentru a convinge pe Petru că neamurile trebuia să fie admise în frăţietatea creştină pe picior de egalitate cu iudeii (vezi Fapte 10:20.28.29.34). De la experienţa aceasta evident el se simţise liber să se asocieze cu neamurile, contrar obiceiului iudaic. Aparenta lui tăcere, când a fost mustrat, implică faptul că el recunoaşte eroarea gestului său pripit şi seriozitatea implicaţiilor pentru viitorul bisericii ca o organizaţie universală, unită. Numai atât mai poate fi spus în favoarea lui Petru.
Cum sileşti? [,,Pentru ce constrângi?” KJV]. Brusca schimbare de atitudine a lui Petru ar cere neamurilor să se conformeze cererilor iudaizanţilor ca să fie circumcişi şi să ţină ritualurile dacă legăturile amicale dintre ei şi creştinii iudei urma să continue. Aceasta ar fi constrâns de fapt neamurile să trăiască aşa cum trăiesc iudeii. Pavel atrage aici atenţia la inconsistenţa care rezulta din această atitudine a iudeilor creştini faţă de neamurile din biserică.