2:12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
De la Iacov. Tot ce se poate deduce fără ezitare cu privire la aceşti credincioşi despre care se spune că veniseră de la Iacob e că ei erau membri ai bisericii din Ierusalim al cărui conducător era Iacob. Întrucât nu se afirmă că el îi trimisese, ar fi o presupunere neîntemeiată de a spune că ei veniseră au autorizaţie oficială de la Iacov. Pare că ei reprezentau partida circumciderii şi erau probabil creştini farisei (vezi Fapte 15:5). Se poate ca ei să fi venit la Antiohia fără aprobarea lui Iacob. Cu certitudine ei nu aveau autorizaţia lui de a stârni tulburare, deoarece în cele spuse de el la conciliu dăduse dovadă de sincera sa dorinţă de armonie printre credincioşii de pretutindeni (Fapte 15:13-21).
Împreună cu neamurile. Înainte de vedenia sa şi experienţa lui ulterioară în casa lui Corneliu (Fapte 10:9-48), Petru nu s-ar fi asociat cu neamurile aşa cum a făcut acum la Antiohia. Precauţia lui de a lua cu sine şase martori (Fapte 11:12) reflectă temerea lui că fraţii din Ierusalim ar ezita să accepte mărturia sa dacă s-ar fi înfăţişat singur. Dar după demonstraţia neobişnuită a aprobării divine evidente în darul Duhului înainte de botezarea lor, Petru era convins de primirea neamurilor în biserica creştină. Această încredere a fost confirmată de atitudinea Conciliului de la Ierusalim câţiva ani mai târziu (Apte 15). Nu mai era loc pentru îndoială legitimă asupra acestor lucruri. De aceea când Petru s-a dus în Antiohia s-a simţit liber să se ataşeze fraţilor săi în comuniune cu credincioşii dintre neamuri
S-a ferit şi a stat de-o parte. [,,S-a retras şi s-a separat,” KJV]. Aparent, Petru pe tăcute s-a despris din legătura cu neamurile, fără explicaţie. Probabil că despărţirea aceasta nu cuprindea în sine mai mult decât o simplă întrerupere în relaţiile sociale.
De teama. [,,Temându-se,” KJV]. În apărarea de sine Petru a căutat să evite noi conflicte cu aceşti fraţi iudaizanţi din Ierusalim. Era acelaşi grup care stârnise tulburare în Antiohia înainte de conciliu, stăruind asupra circumciziunii neamurilor care căutau intrarea în biserica creştină (vezi Fapte 15:5). Reprezentanţi ai aceste partide distrusese loialitatea multora din biserica din Corint (vezi 2Cor 11:22). Teama lui Petru s-ar fi datorat, cel puţin în parte , aceluiaşi duh de precauţiune care îl determinase să ia alţi şase semeni iudei la locuinţa lui Corneliu (Fapte 11:12. La urma urmei, Conciliul din Ierusalim nu prevăzuse că iudeii ar fi putut întreţine legături libere cu neamurile (vezi Gal 2:11), şi Petru se poate să se fi temut că aceşti fraţi iudaizanţi ar interpreta acţiunile lui într-un fel în care îi va fi dificil să se explice când s-ar fi întors la Ierusalim.