1:15 Dar când Dumnezeu care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale
Dumnezeu – care m-a pus deoparte. Dovezile textuale sunt îndreptăţite (cf. p. 10) între exprimarea aceasta şi ,,Acela care m-a pus deoparte,” adică, pentru lucrarea de predicare a Evangheliei. De la naştere educaţia şi instruirea lui Pavel, credinţa şi practica lui fusese în acord cu tradiţiile iudaismului (vers. 14). Nu fusese nimic în fondul experienţei lui care să-l fi predispus să respingă sistemul legal; de fapt, totul tinsese cu putere în direcţia opusă. Din punct de vedere omnesc nu exista o explicaţie satisfăcătoare a schimbării sale de la credinţa în mântuirea prin lege la mântuirea prin credinţă. Schimbarea nu putea fi atribuită decât interpunerii directe a lui Dumnezeu.
Prin harul Său. Chiar înainte de naşterea lui fusese planul lui Dumnezeu de a folosi pe Pavel ca reprezentant al Său pentru neamuri, şi potrivit consimţământului personal al lui Pavel, Dumnezeu prevăzuse că el avea să răspunsă chemării atunci când aceasta avea să vină. Pavel declară aici că numirea lui ca apostol era determinată de Dumnezeu şi nu de om. El nu făcuse nimic pentru a merita această înaltă cinste şi de aceea el o atribuie unui act al harului. Propriul săi elan pentru viaţă fusese cu totul diferit. Experienţa pe calea spre Damasc îi apăruse o mare surpriză, dar acum
o recunoştea ca pe un act special al Providenţei care îl îndemnase să urmeze planul pe care Dumnezeu îl avea pentru viaţa lui.