9:1 După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine, şi au zis: Poporul lui Israel, preoţii şi Leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urâciunile lor, ale Canaaniţilor, Hetiţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor, Amoniţilor, Moabiţilor, Egiptenilor şi Amoriţilor.
După ce s-a sfârşit lucrul acesta. Trebuie să fi trecut ceva timp de la sosirea lui Ezra la Ierusalim. El a ajuns în cetate în ziua întâi a lunii a 5-a (cap. 7,9), s-a odihnit 3 zile (cap. 8,32) şi în patra zi a aceleiaşi luni a transferat tezaurul autorităţilor Templului. Numai în ziua a 17-a a lunii a 9a a fost luat în discuţie subiectul căsătoriilor mixte (cap. 10,8.9). Nu putem presupune că acţiunea a fost mult timp amânată, după ce chestiunea a ajuns la cunoştinţa lui Ezra.
Căpeteniile. E remarcabil faptul că sesizarea privind o chestiune de abatere religioasă a venit de la autorităţile civile şi nu de la cele eclesiastice ale cetăţii. Motivul pentru această situaţie neobişnuită este faptul că demnitarii religioşi ai naţiunii nu numai că au iertat practica, dar erau şi vinovaţi (v. 2). Întrucât rude apropiate de-ale lui Iosua, fostul mare preot, se căsătoriseră cu femei străine, nu e de mirare de observat că mişcarea de reformă nu a pornit de la preoţi. Când conducătorii religioşi înşişi erau implicaţi, era de înţeles că paturile inferioare trebuiau să tacă. Totuşi, prin providenţa plină de bunătate a lui Dumnezeu, se întâmplă adesea că atunci când lucrurile ajung într-un astfel de impas, iar pastorii sunt corupţi, sunt ridicaţi membri laici pentru a lua iniţiativa realizării unei reforme religioase.
Urâciunile lor. [După urâciunile lor, KJV] Protestul nu susţine că iudeii adoptaseră deja practicile idolatre ale păgânilor din jur, ci că se uneau cu aceşti vecini. Soţiile străine ale acestor iudei apostaţi introduseseră, fără îndoială, ritualuri idolatre în familiile lor.
Canaaniţilor. Menţionarea celor opt naţiuni din vechime, cu care avusese loc amestecarea, nu înseamnă neapărat că, faptic, fuseseră luate soţii din fiecare dintre cele opt grupuri amintite. E posibil ca hetiţii, fereziţii, iebusiţii şi amoriţii nici să nu mai fi existat ca grupuri etnice distincte. Căpeteniile au avut în minte restricţia din Pentateuc, cum ar fi cea din Deuteronom 7,1-4, unde sunt enumerate aceste naţiuni, şi au atras atenţia lui Ezra asupra faptului că aceste restricţii fuseseră încălcate.
9:2 Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.
Neamul sfânt. Compară Isaia 6,13. Oricât de mult se întinase poporul Israel prin încălcarea legii, era încă poporul Lui, prin vestire profetică şi prin harul Lui, întrucât timpul lepădării lui nu sosise. Iudeii fuseseră rânduiţi ca "o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt" (Exod 33,16), ca o "seminţie aleasă", adică a lui Dumnezeu (vezi la 1 Petru 2,9).
Cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta. Conducătorii erau vinovaţii principali (cap. 10,18). O neglijarea asemănătoare sau chiar şi mai serioasă a datoriei din partea clasei conducătoare a avut loc pe vremea lui Neemia (Neemia 6,17.18; 13,4.28).
9:3 Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă, şi am stat jos mâhnit.
Mi-am sfâşiat hainele. Sfâşierea hainelor era modul oriental obişnuit de exprimare a durerii (vezi Genesa 37,29.34; 1 Samuel 4,12; 2 Samuel 1,2; 2 Împăraţi 18,37; Iov 1,20; 2,11.12; Matei 26,65). În Babilon, de unde venea Ezra, căsătoria cu păgânii probabil că nu devenise încă ceva obişnuit. De aceea, Ezra a fost şocat când a aflat cât de mult pătrunsese acest păcat printre exilaţii reîntorşi. El şi-a exprimat sentimentele în felul tipic oriental, întâi sfâşiindu-şi veşmintele exterioare şi pe cele de dedesubt, apoi smulgându-şi perii din cap şi din barbă şi, în cele din urmă, aşezându-se jos, înmărmurit, nemişcat şi fără grai, până în momentul jertfei de seară. O astfel de manifestare de groază şi uimire era bine calculată ca să impresioneze pe cei al căror conducător spiritual devenise.
Mi-am smuls părul. Această practică nu e menţionată altundeva în Scriptură, deşi se găseşte în Apocrife (Estera apocrifă 14,2; etc.).
Mâhnit. [Înmărmurit, KJV] Compară cu Daniel 4,19; 8,27, unde este folosit acelaşi cuvânt având acelaşi sens.
9:4 Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am stat jos mâhnit, până la jertfa de seară.
Se temeau. [Tremurau, KJV] Nu atât de mult o referire la persoane temătoare de Dumnezeu ca acestea (vezi Isaia 66,2), ci la toţi cei care erau îngrijoraţi de călcarea poruncilor lui Dumnezeu (Ezra 10,3) şi de ameninţările legii împotriva celor vinovaţilor (Deuteronom 7,4).
Jertfa de seară. Întrucât în Orient, dimineaţa este timpul pentru afaceri, putem admite că mai marii îl vizitaseră pe Ezra dimineaţa devreme, cu siguranţă înainte de miezul zilei. Jertfa de seară era adusă în jurul orei trei după-amiaza (vezi Iosif, Antiquities, xiv, 4.3; vezi şi la Exod 12,6).
9:5 Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis:
M-am sculat. Timpul jertfei era şi timpul rânduit pentru rugăciune, îndeosebi pentru o rugăciune în care mărturisirea păcatului ocupa primul loc sau o rugăciune în care se manifesta preocupare pentru naţiune ca întreg. Ezra a considerat probabil că cererile de iertare ar fi cele mai potrivite la vremea când se aducea jertfa, care reprezenta mărturisire şi iertare.
Cu hainele sfâşiate. [Mi-am sfâşiat hainele, KJV] Această a doua sfâşiere a hainelor [KJV] nu era numai un indiciu reînnoit al profunzimii întristării pe care o simţea, dar, fără îndoială, avea şi scopul să impresioneze poporul care "s-a strâns" la el (v. 4) de gravitatea situaţiei şi să-l îndemne la pocăinţă.
9:6 Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
Mi-e ruşine. Ieremia se plânsese că, în zilele sale, cei care "săvârşesc urâciuni ... totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine" (Ieremia 6,15; 8,12). Poate că Ezra, având cuvintele acestea în minte, Îl asigură pe Dumnezeu că este profund cuprins de ruşine pentru păcatele poporului.
9:7 Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului, şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa.
Verset ce nu a fost comentat.
9:8 Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi, şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.
Un adăpost. [Cuiul, KJV] Cuiul sau cârligul menţionat aici a fost luat de unii comentatori Luther, Keil şi alţii - ca fiind un cui în perete (vezi Isaia 22,23.25) de care se pot agăţa uneltele. Înţelesul ar putea fi că poporul lui Dumnezeu era susţinut de cuiul acesta. Alţii au văzut în el un ţăruş pentru cort şi, deci, simbolizând un adăpost sigur.
9:9 Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor Perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim.
Împăraţilor perşilor. Deşi deplângea starea spirituală a poporului, Ezra este recunoscător pentru privilegiile acordate de împăraţii perşilor. Practic, fiecare monarh de până acum dovedise bunăvoinţă faţă de iudei. Cir acordase prima permisiune de reîntoarcere şi construire a Templului (Ezra 1). Cambise îi favorizase pe iudeii din Egipt, după cum aflăm din papirusurile elefantine. Dariu I reînnoise decretul lui Cir (Ezra 6), Xerxe acordase iudeilor din tot imperiul privilegii nemaiîntâlnite (Estera 8-10) şi Artaxerxe I făcuse acum donaţii noi şi mult cuprinzătoare (Ezra 7). Singura excepţie fusese falsul Smerdis, care în mod activ le-a pus piedici iudeilor în cursul celor câteva luni ale domniei lui.
Să putem zidi Casa. Vezi la cap. 6,14; 7,27.
Un loc de adăpost. [Să ne dea un zid, KJV] S-a arătat deja în nota suplimentară de la cap. 7 că această afirmaţie nu înseamnă în mod necesar că, la sosirea la Ierusalim, Ezra a găsit un zid terminat. El se referă la diferitele subvenţii făcute de împăraţii perşilor, îndeosebi la permisiune de a reclădi zidul. Ezra, care fusese învestit cu autoritatea de a lucra la zid, putea de aceea să spună pe bună dreptate că Dumnezeu "a îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor ... făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost, în Iuda şi la Ierusalim" ["ca să ne dea un zid în Iuda şi la Ierusalim", KJV]. Poate, aşa cum gândesc unii, "zidul" simbolizează şi înseamnă ocrotire (vezi Zaharia 2,5).
9:10 Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,
Verset ce nu a fost comentat.
9:11 pe care ni le poruncisei prin robii Tăi prorocii, zicând: Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o, de la un capăt la altul, cu necurăţiile lor.
Ţara. Citatul din "profeţi" nu apare în altă parte în VT, deci trebuie să fie dintr-un scriitor necanonic, dar inspirat, sau un citat liber, dând girul învăţăturii profetice asupra acestui subiect. Prima parte a citatului se referă la epoca mozaică (vezi Deuteronom 7,1-3). Autorul cărţii Regi face referiri asemănătoare la "profeţi" (2 Regi 17,23; 21,10; 24,2). Scopul unor astfel de aluzii este de a prezenta adevărul în discuţie, ca unul des menţionat (vezi la Matei 2,23).
Este adevărat că în altă parte în Scriptură (excepţie făcând Deuteronom 7,1-3) nu apare o interdicţie explicită în privinţa căsătoriilor cu canaaniţii ca atare, cu toate că în observaţiile făcute în Judecători 3,6 (în Biblia ebraică, Judecători este socotită printre "Profeţii vechi", vezi vol. I, p. 37), astfel de căsătorii sunt condamnate ca fiind prilejuri de atragere a israeliţilor în idolatrie. De asemenea, în descrierile profetice ale desfrânărilor lui Israel cu diverşi Baali locali şi în osândirile generale ale apostaziei, încălcarea acestei oprelişti este implicit inclusă. Aceasta justifică cu siguranţă afirmaţia generală că Dumnezeu interzisese israeliţilor încheierea unor asemenea căsătorii. Este evident deci că aceste cuvinte ale lui Ezra nu sprijină argumentul autorilor critici că Deuteronomul a avut câţiva autori "profeţi".
Necurăţiile. Nu necurăţii literale, ale trupului, ci simbolice, morale şi religioase ale naţiunilor Canaanului. Despre religia canaanită, vezi vol. II, p. 38-41.
9:12 Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării, şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.
Să nu daţi deci pe fetele voastre. Această interdicţie este redactată după Deuteronom 7,3. Adăugarea "să nu vă pese" este luată aproape textual din Deuteronom 23,6, cu referire la amoniţi şi moabiţi. "Veţi ajunge tari" reaminteşte de Deuteronom 11,8, iar făgăduinţa "veţi mânca cele mai bune roade ale ţării" face aluzie la Isaia 1,19. Cuvintele "o veţi lăsa pe veci moştenire" întruchipează idee din diferite alte pasaje biblice (Deuteronom 11,9; Proverbe 10,27; Ezechiel 37,25).
9:13 După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi,
Verset ce nu a fost comentat.
9:14 să începem iarăşi să călcăm poruncile Tale, şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă nici robi izbăviţi?
Să călcăm poruncile Tale. Ezra vede păcatul în care a căzut poporul ca fiind crescut "până la ceruri" (v. 6). Păcatul lor era echivalent cu părăsire totală a poruncilor lui Dumnezeu, situaţie în care nu puteau sta înaintea lui Dumnezeu (v. 15). Mărturisirea publică a lui Ezra în favoarea poporului său (vezi Daniel 9,5-16) este întemeiată pe de o parte pe natura păcatului însuşi şi pe de alta pe faptul că ei manifestaseră o nerecunoştinţă neruşinată, întorcându-I spatele lui, de îndată ce El le iertase păcatele care-i duseseră în captivitate şi revărsase îndurare asupra lor, după ce reveniseră în Palestina. Recăderea în acelaşi păcat era, după aprecierea lui Ezra, de neiertat, iar pedeapsa urma cu certitudine să fie nimic altceva decât nimicirea ireversibilă a naţiunii.
9:15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.
Tu eşti drept. În numele poporului său, Ezra recunoaşte sfinţenia lui Dumnezeu, când le cere să se supună cerinţelor Legii Lui. În contrast cu dreptatea Lui, păcătoşenia lor iese în evidenţă, în toată ticăloşia ei. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-15PK 619-621
1�
�
1T 279
1.2�
�
PK 619
3-6�
PK 620
5�
�
GW 178; PK 48
7-15�
PK 621
13-15�
1T 279