9:14 să începem iarăşi să călcăm poruncile Tale, şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă nici robi izbăviţi?
Să călcăm poruncile Tale. Ezra vede păcatul în care a căzut poporul ca fiind crescut "până la ceruri" (v. 6). Păcatul lor era echivalent cu părăsire totală a poruncilor lui Dumnezeu, situaţie în care nu puteau sta înaintea lui Dumnezeu (v. 15). Mărturisirea publică a lui Ezra în favoarea poporului său (vezi Daniel 9,5-16) este întemeiată pe de o parte pe natura păcatului însuşi şi pe de alta pe faptul că ei manifestaseră o nerecunoştinţă neruşinată, întorcându-I spatele lui, de îndată ce El le iertase păcatele care-i duseseră în captivitate şi revărsase îndurare asupra lor, după ce reveniseră în Palestina. Recăderea în acelaşi păcat era, după aprecierea lui Ezra, de neiertat, iar pedeapsa urma cu certitudine să fie nimic altceva decât nimicirea ireversibilă a naţiunii.