8:21 Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri, şi pentru tot ce era al nostru.
Am vestit un post. Postul era de obicei simbolul pocăinţei şi însoţea adesea o nenorocire care avusese loc sau era aşteptată. În cazul acesta, însă, a fost ţinut în legătură cu rugăciunea în vederea unei călătorii sigure. Marea răspunderea de a duce aceste mii de oameni cu bine în Iudea apăsa greu pe inima lui Ezra, aşa cum arată v. 21.22. Nevoia urgentă ca expediţia să aibă ocrotirea divină pe cale era îndeosebi reală pentru membrii caravanei, deoarece Ezra, care dorea să-l convingă pe împărat de puterea adevăratului Dumnezeu, fie nu ceruse escortă înarmată, fie refuzase să primească una (v. 22). Totuşi, Neemia n-a şovăit să călătorească însoţit de o escortă (Neemia 2,9), care nu era un lux nefolositor într-o călătorie atât de primejdioasă care parcurgea porţiuni de teritoriu puţin populat. Ezra îşi dădea pe deplin seama de primejdiile existente care confruntau o grupă neînarmată de exilaţi şi de marea lor cantitate de bunuri. Ştiind că aveau nevoie de protecţia divină mai mult decât orice altceva, dar ştiind de asemenea că prezenţa lui Dumnezeu urma să le fie asigurată numai dacă nici un păcat nu exista între popor şi Dumnezeul lor, le-a poruncit să postească şi să-şi "smerească" sufletul, adică să-şi cerceteze viaţa şi să îndepărteze orice păcat cunoscut, înainte de a porni la drum.
Copiii noştri. Aceasta arată că, pe timpul lui Ezra, toţi bărbaţii erau însoţiţi de familiile lor, în timp ce pe vremea lui Zorobabel, cele mai multe familii au rămas pe loc pentru un timp (vezi Ezra 2,64).