Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezra

Ezra 6:9


6:9 Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viţei, berbeci şi miei, grâu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, la cerere, preoţilor din Ierusalim, zi de zi, şi fără nici o lipsă,

Viţei, berbeci şi miei. Acestea erau principalele animale de jertfă ale iudeilor - un miel fiind cerut în fiecare dimineaţă şi seară, încă doi în Sabat, şapte la fiecare mare sărbătoare şi la începutul fiecărei luni şi 14 în fiecare zi în cursul Sărbătorii corturilor. Aceasta ar face în total peste o mie în cursul unui an. La miei se mai adăugau berbeci şi viţei pentru ocaziile mai solemne. Un alt animal de jertfă obişnuit era "un ied".

Grâu, sare, vin şi untdelemn. Aceste lucruri erau necesare pentru "jertfele de mâncare" care însoţeau orice ardere de tot (Exod 29,40.41; vezi la Levitic 2,13).

La cerere. [Potrivit cu funcţia, KJV]. Era o concesiune cât se poate de rară făcută iudeilor aceea de a permite preoţilor lor să fixeze suma de sprijin pe care ei urmau să o primească de la satrap. Dariu trebuie să fi avut încredere că iudeii nu aveau să abuzeze de generozitatea lui. Integritatea unor oameni ca Daniel, Mardoheu, Ezra, Neemia şi poate alţii făcuseră fără îndoială o adâncă impresie asupra monarhilor sub care slujiseră. Este posibil ca anumiţi iudei cu influenţă să fi fost folosiţi la departamentul de stat al Imperiului persan. Mâna unuia dintre aceşti bărbaţi a avut probabil un rol în pregătirea acestui decret al lui Dariu.