6:8 Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrâni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Râu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul.
Porunca pe care o dau. Dariu nu a fost mulţumit să trimită lui Tatnai o copie a decretului lui Cir, pentru ca să-l informeze cu privire la dreptul iudeilor de a continua să lucreze la Templu. El a confirmat decretul anterior printr-un altul, al său personal, unul care a depăşit chiar şi prevederile generoase ale celui anterior (vezi la cap. 1,7).
Cheltuielile. Cir decretase ca reconstruirea Templului de la Ierusalim să fie susţinută din fonduri publice (v. 4). Poate că partea aceasta a decretului nu a fost adusă niciodată îndeplinire (vezi cap. 4,4.5), deoarece se pare că samaritenii au reuşit să împiedice realizarea intenţiilor bune ale lui Cir. Când Dariu a aflat din copia decretului lui Cir găsită la Ecbatana că li se făgăduise iudeilor sprijin financiar, poate că a întrebat trezorierul imperial câţi bani au fost cheltuiţi cu Templul de când fusese dat primul decret. Faptul că împăratul s-a supărat lui când a primit informaţia că nu fusese dat decât puţin sau chiar nimic până atunci este subînţeles din limbajul hotărât al scrisorii lui către Tatnai: "depărtaţi-vă de locul acesta" (v. 6), "lăsaţi să meargă înainte lucrările" (v. 7), "să nu înceteze lucrul" (v. 8), "fără nici o lipsă" (v. 9) şi îndeosebi din ameninţările din versetul 11, în cazul în care decretul acesta ar fi fost ignorat.
Cir fixase doar vag sursa ajutorului financiar ca fiind "casa împăratului" (v. 4), care ar fi putut să însemne că fondurile urmau să vină din fonduri împărăteşti, cu toate că toţi banii publici erau cheltuiţi după dorinţa împăratului. Dariu, însă, a ordonat ca cheltuielile legate de oamenii întrebuinţaţi la Templu să fie plătite de satrapul de "Dincolo de Râu" din tributul împărătesc al provinciei. În felul acesta, se presupune că n-a fost pusă nici o povară suplimentară asupra contribuabililor.
Mulţi comentatori moderni au pus la îndoială veracitatea acestei părţi a decretului, declarând ca este inimaginabil ca un împărat persan să poată fi atât de mult interesat de Templul unei naţiuni depărtate şi neînsemnate. Totuşi, istoria profană ne prezintă cazuri asemănătoare. Aceasta era politica lui Cir nu numai cu privire la Templul de la Ierusalim, dar şi cu privire la multe alte temple (vezi la cap. 1,2). Se raportează că, după cucerirea Egiptului, Cambise, fiul lui Cir, a dispus ca Templul lui Neith de la Sais să fie curăţat, a asigurat preoţimii lui venitul obişnuit şi i-a oferit daruri împărăteşti, aşa cum făcuseră anterior împăraţii egipteni. Chiar şi Antioh cel Mare a dat iudeilor mari daruri în vin, untdelemn, mirodenii, grâu şi sare pentru jertfe şi bani pentru terminarea Templului (Antiquities xii, 3,3) ca apreciere a loialităţii lor de la începutul domniei lui.