Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezra

Ezra 3:2


3:2 Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Iosua. Cu privire la Iosua şi Zorobabel, vezi la cap. 2,2.

Au zidit altarul. Vechiul loc al Templului trebuie să fi fost cercetat şi să se fi determinat unde fusese amplasat la origini altarul arderilor de tot. Pe locul acela sacru s-a zidit noul altar. Altarul era centrul cultului iudaic, şi slujbele nu puteau fi făcute fără el. Altarul trebuie să fi fost încheiat în ultima zi a lunii a şasea (vezi v. 6).

Cum este scris. Sub conducerea unor bărbaţi ca Daniel şi Ezechiel, exilaţii se hotărâseră să se închine din nou lui Dumnezeu conform voinţei Sale exprimate şi să nu cadă iarăşi în plasa păcatelor nepăsării şi idolatriei, din cauza cărora ei şi părinţii lor suferiseră atât de mult. Se face aici probabil referire la Levitic 17,2-6 şi Deuteronom 12,5-7, unde Dumnezeu porunceşte israeliţilor în mod explicit să-şi aducă jertfele numai pe locul pe care El urma să-l aleagă în scopul acesta. Locul acela era Ierusalimul (1 Regi 9,3).