2:68 Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese.
La venirea lor. Scriitorul nu spune nimic despre călătorie (vezi la Genesa 24,7.62), cu toate că trebuie să fi durat câteva luni. Nu este precizată ruta, deşi topografia Orientului Apropiat lasă loc pentru puţine incertitudini în privinţa aceasta (vezi la Genesa 12,5). Caravana s-a urmat probabil malurile Eufratului până la paralela 36 sau a mers prin vechea ţară a Asiei până la Arbela, apoi a urmat cursul aproximativ al actualei graniţe turco-siriene, până a ajuns la Eufrat. De acolo a fost străbătut pustiul dintre Eufrat şi râul Orontes, cu oaza Aleppo ca loc de oprire, la mijlocul drumului prin deşert. Ajungând la Orontes probabil că a urmat cursul râului acestuia până la izvoarele lui şi apoi a traversat Beqa', valea dintre munţii Liban şi Anti-Liban, până a ajuns la cursul superior al Iordanului, după care a intrat în Palestina. Aceasta era ruta pe care o urmaseră cândva cele mai multe armate ale asirienilor şi babilonienilor şi pe care părinţii şi bunicii captivi ai acestei cete se pare că o parcurseseră în direcţia opusă cu o jumătate de secol în urmă (vezi Ieremia 39,5-7; 52,9.10.26.27).
Timpul plecării a fost probabil primăvara anului 526 î.Hr. (vezi la cap. 1,1) şi s-a ajuns la Ierusalim probabil în vara aceluiaşi an. Optzeci de ani mai târziu lui Ezra şi caravanei lui le-au trebuit aproape patru luni ca să ajungă la Ierusalim (cap. 7,8.9; 8,31) şi pare rezonabil să se considere că şi călătoria lui Zorobabel a durat tot atât.
Au adus daruri de bunăvoie. Sosind pe locul vechiului Templu, membrii expediţiei au ţinut un serviciu de mulţumire, în care capii de familii şi poporul au adus daruri pentru plănuita rezidire a clădirii Templului în sumă de 61.000 darici de aur şi 5.000 de mine de argint.
Aceasta era cu siguranţă o sumă impresionantă pentru o ceată de oameni care îşi recăpătaseră libertatea de curând. Un spirit de dărnicie trebuie să-i fi luat în stăpânire, ca acela care a cuprins pe popor la construirea cortului întâlnirii la Sinai (vezi Exod 36,5-7). Ei ştiau cum Dumnezeu Îşi împlinise făgăduinţele prin profeţi şi erau gata să facă un sacrificiu pentru a reînfiinţa Templul şi slujba lui.
Dumnezeu a oferit totdeauna poporului Său ocazii de a da din mijloacele încredinţate lor. Nu există remediu mai bun pentru spiritul de egoism, care contaminează în mod firesc inima omului, decât să răspundă cu mărinimie chemările pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ şi să-i ajute pe semenii lor. Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor cultiva spiritul dărniciei (vezi 2 Corinteni 9,6.7).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
64.65 PK 598 64-70 �
PK 560