Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezra

Ezra 10:6


10:6 Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu, şi s-a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliaşib. Când a intrat, n-a mâncat pâine şi n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.

Odaia lui Iohanan. Despre odăile Templului, vezi la cap. 8,29. Cu privire la Iohanan, vezi nota suplimentară de la cap. 7. Acest Iohanan pare să fi fost nepotul lui Eliaşib (Neemia 12,22.23), mare preot pe vremea lui Neemia (Neemia 13,4.5). În anul 457 î.Hr., el avea deja o "odaie" în Templu şi, deci, trebuia se fi avut peste 20 de ani pe vremea aceea (vezi la Ezra 3,8). Obiecţia unor comentatori faţă de identificarea lui Iohanan din textul acesta cu cel menţionat de Neemia şi în papirusurile elefantine nu e întemeiată.

N-a mâncat pâine. Posturi stricte de felul acesta au fost de două ori ţinute de către Moise (Exod 34,28; Deuteronom 9,18) şi tot astfel de locuitorii cetăţii Ninive (Iona 3,7), dar nu erau ceva obişnuit. De obicei se considera ca fiind suficientă abţinerea de la mâncare (1Samuel 1,7; 2 Samuel 3,35). Uneori persoana care postea se abţinea doar de la "bucate alese", "carne" şi "vin" (Daniel 10,3). Implicarea profundă a lui Ezra se manifeste prin severitatea postului său. Mâhnirea lui Ezra din odaia lui Iohanan, după răspunsul poporului, arată clar că manifestările lui anterioare încărcate de emoţie erau expresia spontană a unei groaze veritabile şi nu o reprezentaţie teatrală, bine pusă la cale, aşa cum au exagerat unii comentatori.