10:1 Pe când sta Ezra, plângând şi cu faţa la pământ înaintea Casei lui Dumnezeu, şi făcea această rugăciune şi mărturisire, se strânsese la el o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii, şi poporul vărsa multe lacrimi.
Când sta Ezra. Pentru restul povestirii, Ezra se retrage pe planul al doilea şi vorbeşte despre sine la persoana a III-a. Despre schimbarea de persoană a pronumelui, vezi la cap. 7,28.
O mulţime foarte mare de oameni. Mulţi oameni veniseră la Templu pentru a participa la jertfa de seară zilnică. Văzându-l pe Ezra, conducătorul de curând numit, neînchipuit de mâhnit, mărturisind păcatele poporului, bărbaţii şi femeile au fost fireşte adânc mişcaţi. Sinceritatea lui Ezra a făcut o impresie atât de puternică asupra lor, încât au plâns cu toţii. La început, Ezra îngenunchease în rugăciune, cu mâinile ridicate (cap. 9,5), dar curând, simţind din ce în ce mai mult grozăvia păcatului poporului, s-a aruncat cu faţa la pământ, într-o atitudine de extremă umilinţă. Gesturile emoţionante ca acestea nu puteau să nu impresioneze o adunare orientală în modul cel mai puternic cu putinţă.