Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezra

Ezra 10:15


10:15 Ionatan, fiul lui Asael, şi Iahzia, fiul lui Ticva, ajutaţi de Meşulam, şi de Levitul Şabtai, au fost singurii împotriva acestei păreri,

Împotriva acestei păreri. [Întrebuinţaţi la acest lucru, KJV] Literal, "s-au ridicat împotriva acestui lucru", care înseamnă că ei s-au opus. Aceleaşi cuvinte sunt folosite cu acelaşi sens în 1 Cronici 21,1; Daniel 8,25; 11,14.

Motivul împotrivirii lui Ionatan, Iahazia şi a susţinătorilor lor, nu este arătat. Nici unul dintre cei patru bărbaţi nu e menţionat pe lista vinovaţilor şi nimeni nu putea să-i acuze că ar fi căuta să se apere pe ei înşişi. Levitul Meşulam din v. 15 nu poate fi identificat cu Meşulam din v. 29, care nu făcea parte dintre leviţi, deoarece vinovaţii levitici sunt menţionaţi în v. 23.24. Aceşti patru bărbaţi erau fie fanatici înrăiţi, care se opuneau oricărei temporizări şi doreau ca problema să fie rezolvată atunci şi acolo, fie fuseseră mituiţi să acţioneze în favoarea unor vinovaţi care nu îndrăzneau să-şi exprime în mod public protestul. Indiferent de motivele pe care le aveau, aceşti oameni nu au reuşit în demersul lor. Relatarea arată clar că măsurile pe care le-a propus Ezra au fost împlinite.