7:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
Cuvântul Domnului. Repetarea acestei expresii (vezi comentariul la cap. 6,1) sugerează că a fost o altă perioadă de tăcere, care e urmată acum de o proaspătă comunicare profetică. Subiectul acestui capitol se ocupă cu apropierea şi deplinătatea judecăţilor prezise mai înainte. Capitolul este mai poetic decât soliile anterioare şi poate fi comparat cu o cântare de plângere.
7:2 Şi tu, fiul omului, ascultă: aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre ţara lui Israel: Vine sfârşitul, vine sfârşitul peste cele patru margini ale ţării!
Sfârşitul. Repetarea acestei expresii este fără îndoială pentru accentuare (vezi v. 6; comp. Capitolul 12,21-28). Aceasta este cheia de ton a capitolului 7.
Cele patru margini. Literal, ,,patru aripi”. Expresia este asemănătoare cea folosită de noi, ,,nord, sud, est şi vest” (vezi Ioan 11,12; Apocalips 7,1). Aici este prezis sfârşitul lui Israel ca naţiune.
7:3 Acum vine sfârşitul peste tine; Îmi voi trimite mânia împotriva ta, te voi judeca după faptele tale. Şi te voi pedepsi pentru toate urâciunile tale.
Te voi judeca. Versetele 3, 4 sunt repetate aproape exact în versetele 8, 9. Pasajele acestea reprezintă un fel de refren în cântarea plângerii, care dă putere mai mare imnurilor.
După faptele tale. Compară cu Apocalips 22,12. Unii psihologi susţin că omul nu este răspunzător pentru acţiunile sale. Ei afirmă că el este victima tulburărilor glandelor, sau unui sistem nervos instabil, sau a mediului său. Religia Bibliei afirmă şi demonstrează că puterea Evangheliei este mai mare decât orice tendinţă spre rău ereditară sau cultivată.
7:4 Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine, şi nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
Fără milă. Adică, Dumnezeu nu va permite ca mila Lui, care este un atribut al caracterului Lui, să înlăture judecăţile. Aici, cuvântul pentru ,,milă” nu se mai referă la sentimentul milei, ci la ceea ce cineva ar face dacă are milă. Un alt exemplu interesant de o aşa schimbare în înţeles este cuvântul ebraic paquad, însemnând la bază ,,o vizită”. El mai ia şi sensul a ceea ce cineva face drept rezultat al vizitei, şi aşa adesea este tradus prin ,,a pedepsi” (Isaia 13,11; Ieremia 21,14).
7:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită!
O nenorocire. Literal, ,,un rău”, poate în sensul de ,,un rău unic”, sau ,,un rău final”, unul deplin în el însuşi, ne mai având nevoie de repetiţie. Multe manuscrise ebraice, ca şi Targumurile (parafraze aramaice ale Scripturii ebraice), printr-o schimbare a unei singure litere redau pasajul în forma de ,,rău după rău”. ,,Rău” (ebr. ra‘ah) înseamnă nu numai rău moral, dar şi ,,nenorocire” şi ,,dezastru”. Aceste sensuri ultime au aplicaţie la acest text. Nenorocire după nenorocire urma să vină asupra lui Iuda.
7:6 Vine sfârşitul, vine sfârşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit!
Se trezeşte. Ebr. quş, ,,a se trezi”. Cuvântul este tradus în felul acesta în aproape oricare altă apariţie (vezi Psalmi 3,5; 73,20; Daniel 12,2; etc. ) expresia poate fi redată ca ,,se trezeşte împotriva ta”. În ebraică, aici avem un joc de cuvinte ce nu poate fi reprodus, cuvântul pentru ,,sfârşit” (qeş) având aproape aceeaşi fonetică precum verbul ,,veghează” (quş). Nenorocirea prezisă se ridică pentru a împlini lucrarea ei de distrugere.
7:7 Îţi vine rândul, locuitor al ţării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz, şi nu de bucurie pe munţi!
Rândul. Sau ,,Dimineaţa” . Ebr. şephirah, al cărui sens aici este nesigur. Apare numai aici în versetul 10 şi în Isaia 28,5, unde este tradus prin ,,cunună” . Rădăcina de la care poate fi derivat înseamnă ,,a împleti”, ,,a întreţese”. Traducerea ,,nenorocire” [RSV] este o încercare ipotetică de a da un înţeles metaforic.
Bucurie. Ebr. hed, un cuvânt care apare numai aici în V. T. Hed probabil ar trebui să fie hedad, un strigăt de bucurie al celor care calcă strugurii în teasc (vezi Ieremia 25,30; 51,14). În locul lui urma să fie zgomotul nearmonios şi înspăimântător de război.
7:8 Acum Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale, şi te voi pedepsi pentru toate minciunile tale.
Te voi judeca. Versetele 8 şi 9 repetă în mare măsură mesajul versetelor 3 şi 4. Ultima propoziţie este accentuată: ,,Veţi şti că eu sunt Domnul care loveşte”.
7:9 Ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău, şi ar trebui să te ajute. Şi veţi ştii că Eu sunt Domnul, cel ce loveşte!
Verset ce nu a fost comentat.
7:10 Iată ziua! Iat-o că vine! Îţi vine rândul! Înfloreşte toiagul, odrăsleşte mândria!
Înfloreşte toiagul. Comentatorii iudei au înţeles în general că toiagul se referă la cuceritorul caldeean, ca un toiag al mâniei Domnului. Ca o odraslă, puterea lui creştea, dând semne de vitalitate riguroasă, luând repede forma care făcea în stare pe cuceritor să lovească puternic. Traducerea ,,nedreptate” (RSV) rezultă că este o încercare de a da lui ,,toiag” un sens metaforic, în felul acesta să asigure o mai bună paralelă cu substantivul abstract ,,mândrie”. ,,Mândria” putea fi aplicată şi la caldeeni, sau de altfel la Israel ca lucrând propria lui pedeapsă prin îngâmfarea lui.
7:11 Silnicia s-a înălţat, ca să slujească de toiag răutăţii; nu mai rămâne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăţia lor! Şi nimeni nu-i boceşte!
Silnicia s-a înălţat. Construcţia literară arată că scriitorul era adânc mişcat, deoarece el vorbeşte în afirmaţii scurte şi la punct şi lasă deoparte câteva din verbe, stil care face înţelesul oarecum îndoielnic. Tradus literal, pasajul zice: ,,Silnicia s-a ridicat ca un toiag al nelegiuirii, nu de la ei, nu din mulţimea lor şi nu din [?; înţelesul cuvântului ebraic este nesigur] şi nu plângere [LXX, ,,podoabă”, ,,frumuseţe”] în ei”. ,,Plângere” este interpretarea iudaică a ebraicului noah. Poate că dacă cineva ar fi fost de faţă şi ar fi auzit cadenţa glasului lui, şi ar fi văzut gesturile şi expresia feţei, înţelesul ar fi fost clar. Dacă ,,plângere” e interpretarea cea dreaptă, sensul ar fi că ritualurile obişnuite de înmormântare ar fi neglijate. Dacă ,,frumuseţe” este înţelesul, atunci pasajul scoate în evidenţă faptul că orice atracţie sau distincţie ar fi nimicită.
7:12 Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucneşte mânia împotriva întregii lor mulţimi.
Să nu se bucure cumpărătorul. O latură importantă a activităţii israelite era cumpărarea şi vinderea de pământ. Potrivit prevederilor legii (Levitic 25,14-16) posesiunea nu trebuia sa se extindă dincolo de anul jubileului, timp la care orice teren trebuia să revină posesorului lui prin moştenire. Vânzarea de bunuri imobile la preţuri scăzute în chip natural ar fi făcut pe cumpărător să se bucure. Pe de altă parte, oamenii de obicei se despart cu durere de averea lor, pentru că trebuie să transfere drepturile lor altora. Asedierea fiind iminentă, Ezechiel declară acum că cumpărătorul nu va avea motive de bucurie, deoarece el nu urmează să se bucure de ceea ce cumpărase. Şi nici vânzătorul nu avea motive să se jelească pentru pierderea posesiunii sale prin vânzare. Apropierea captivităţii avea oricum să-l lipsească de proprietatea lui.
7:13 Nu, vânzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vândut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci prorocia împotriva întregii lor mulţimi nu va fi schimbată, şi din pricina nelegiuirii lui nici unul nu-şi va păstra viaţa.
Nu va mai căpăta înapoi. Sau ,,Nu se va întoarce” . Vânzătorul era fără îndoială la o vârstă la care cu greu ar fi putut aştepta să trăiască până se va fi sfârşit captivitatea de 70 de ani. Şi nici anul jubiliar nu i-ar fi fost de nici un folos în captivitate.
7:14 Sună trâmbiţa, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă; căci urgia Mea izbucneşte împotriva întregii lor mulţimi.
Nu merge. Un tablou al unui spirit de demoralizare, poate datorat consecinţei de nevinovăţie care în cele din urmă îi făcuse să-şi dea seama că ei nu pot să aştepte să primească ajutor de la Dumnezeu.
7:15 Afară bântuie sabia, în casă ciuma şi foametea! Cine este la câmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mâncat de foamete şi ciumă.
Verset ce nu a fost comentat.
7:16 Fugarii lor, când scapă, stau pe munţi, ca nişte porumbei ai văilor, văitându-se toţi, fiecare de nelegiuirea lui.
Ca nişte porumbei. Un mic număr urma să scape şi să-şi găsească adăpost în munţi, dar starea lor urma să fie de greutăţi extrem de mari.
Văitându-se. Ebr. hamah, un cuvânt folosit pentru mormântul urşilor (Isaia 59,11), lătratul câinilor (Psalmi 59,6.14), zgomotul popoarelor (Psalmi 46,6). Când păcatul dă naştere la urmările lui amare, adesea se produc regrete sfâşietoare de inimă. Din nefericire regretele acestea sunt din cauza consecinţelor aspre ale păcatului şi nu pentru faptul că păcatul a adus dezonoare lui Dumnezeu. Oamenii tânjesc după îndepărtarea consecinţelor şi nu după eliberarea de vinovăţia şi puterea păcatului, dar cea din urmă trebuie să preceadă pe prima.
În a doua parte a versetului LXX zice: ,,Voi da pe fiecare din ei la moarte, pe fiecare în nelegiuirea lui”. Versiunea Siriacă zice ,,toţi vor muri”, ca şi cum manuscrisul ebraic din care s-a făcut traducerea ar zice muth în loc de hamah.
7:17 Mâinile tuturor au slăbit, şi genunchii tuturor se topesc ca apa.
Se topesc ca apa. Sau ,,Fără putere ca apa” . O figură de stil care arată slăbiciunea şi generala neajutorare a fugarilor. Mâinile care ar fi trebuit să fie tari pentru a ţine armele şi pentru a clădi fortificaţii n-au mai funcţionat. Genunchii care ar fi trebuit să fie tari ca să reziste în bătălie, sau ca să fugă de sabia scoasă, au refuzat să răspundă.
7:18 Se încing cu saci, şi-i apucă groaza. Toate feţele sunt acoperite de ruşine, şi toate capetele sunt rase.
Se încing cu saci. În răsărit un semn obişnuit de întristare, umilinţă şi mizerie. Groaza provenea de pe urma groaznicei presimţiri a relelor în creştere, ruşinea dezamăgirii, vinovăţiei conştiente şi deziluziei.
Rase. Chelia era adesea auto-impusă ca un semn de mare doliu (vezi Isaia 15,2, Ieremia 7,29; 48,37; Amos 8,10).
7:19 Îşi vor arunca argintul pe uliţe, şi aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele; căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor.
Argintul. Probabil o referire la aruncarea obiectelor de valoare în timpul fugii, sau la idoli, lucru care s-a dovedit fără valoare în ziua nenorocirii. O scârbă. Sau ,,va fi socotit ca ceva necurat”. Cuvântul ebraic care apare aici este folosit în Levitic 15,19-33.
7:20 Se făleau cu podoaba lor măreaţă, şi cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei.
Podoaba. Versiunea Siriacă şi Symachus zic aici ,,podoaba lor”. Poporul şi-a folosit bogăţiile, argintul şi aurul lor, pentru a-şi înălţa idolii lor detestabili de care lui Dumnezeu îi este scârbă.
Măreaţă. Sau ,,maiestate” . Ebr. ga‘on, aici, mai degrabă ,,mândrie”, ca în Levitic 26,19; Iov 35,12; Psalmi 59,12; etc. Evident o referire la sanctuar, cu sfinţenie ferit de orice încălcare, centrul vieţii religioase şi naţionale a lui Israel.
7:21 O voi da de jaf în mâinile străinilor, şi ca pradă nelegiuiţilor pământului ca s-o pângărească.
Verset ce nu a fost comentat.
7:22 Îmi voi întoarce faţa de la ei, şi Mi se va pângări Locaşul Meu cel sfânt; da, prădătorii vor pătrunde în el, şi-l vor pângări.
Verset ce nu a fost comentat.
7:23 Pregătiţi lanţurile! Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.
Lanţurile. Ebr. rattoq, al cărui înţeles este nesigur. Rattoq apare numai aici în Biblie, deşi o formă feminină, rethuqoth, este tradusă ,,lanţuri” în Isaia 40,19. LXX traduce începutul frazei ,,şi ei vor lucra dezordine”. Dacă ,,lanţ” [,,lanţuri”] este redarea corectă aici, profetul probabil prezicea evenimente prin acţiuni. Aşa cum lui Ieremia i se poruncise să facă legături şi juguri (Ieremia 27,2), tot aşa aici lui Ezechiel se poate să i se fi poruncit să facă un lanţ care să simbolizeze captivitatea care se apropia, când regele şi poporul urma să fie duşi în lanţuri la Babilon (2Regi 25,7; Ieremia 40,1).
7:24 Voi aduce popoarele cele mai rele, ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici, şi sfintele lor locaşuri vor fi pângărite.
Popoarele cele mai rele. Sau ,,Cei mai răi dintre păgâni” . Adică, haldeii.
Sfintele lor locaşuri. Pronumele lasă să se înţeleagă că Dumnezeu nu priveşte pe israeliţi ca fiind ai Lui. Pluralul s-ar putea să denote Templul cu privire la locurile lui sfinte. Forma aceasta de plural pentru sanctuar se întâlneşte de repetate ori în cartea către Evrei şi nu este totdeauna tradusă cu consecvenţă. Dar în fiecare caz referirea e la sanctuarul ceresc, constând din două încăperi. Unii gândesc că referirea nu este la Templu ci la sanctuare particulare ridicate pe acoperişurile caselor şi în grădini.
7:25 Vine prăpădul! Ei caută scăpare, dar scăpare nu-i!
Prăpăd. Ebr. qephadah, un cuvânt care apare numai aici. El vine de la o rădăcină de verb care înseamnă ,,a se strânge laolaltă”. De unde qephadah se poate referi la răsuciri ale corpului pricinuite de frică. Referirea este fără îndoială la groaza şi descurajarea care însoţesc marile judecăţi, aşa cum în chip viu a descris Domnul în expresia Sa: ,,Oamenii îşi vor da sufletul de groază” (Luca 21,26).
7:26 Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii prorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, şi bătrânii nu mai pot da sfaturi.
Zvon. Compară expresia ,,războaie şi veşti de războaie” (Matei 24,6; comp. Luca 21,9). Mulţimea de veşti nesigure pe timpul unei invazii de război intensifică nefericirea. În această perioadă de necaz cele trei izvoare principale de învăţătură, profeţii, preoţii şi bătrânii, sunt toţi prezentaţi ca în zadar apelându-se la ei (vezi 1Samuel 28,6; Ieremia 5,31; 6,13; 23,29-40; 28,1-9; Plângeri 2,9; Amos 8,11; Mica 3,6).
7:27 Împăratul jeleşte, voievodul se înspăimântă, şi mâinile poporului ţării tremură. Le voi face după umbletele lor, îi voi judeca după cuviinţă, şi vor şti că Eu sunt Domnul.
Împăratul jeleşte. Împăratul, voievodul (uneori sinonim cu ,,împăratul”, ca în capitolele 12,12; 19,1; aici probabil moştenitorul tronului), şi poporul de rând – toate categoriile sociale – suferă la fel.
Vor şti. Vezi comentariul la cap. 6,7.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 19 3T 549