Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 6:7


6:7 Morţii vor cădea în mijlocul vostru, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.

Veţi şti. În loc de a recunoaşte pe Dumnezeu şi a lua seama la descoperirile Lui, poporul ,,şi-a bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac” (2Cronici 36,16). Ei au refuzat să recunoască autenticitatea soliei divine până când au fost treziţi în mod crunt de nenorocirea care li se vestise de către aceşti profeţi dispreţuiţi. Împlinirea profeţiei a constituit sigiliul divin asupra validităţii profetului şi a lucrării lui.

În idolatria lor israeliţii comparaseră pe Iehova cu dumnezeii păgânilor şi priviseră la El ca numai una din zeităţile cărora să li se aducă închinare. Alegerea de zei din partea lor fusese pe baza pe cine socoteau ei că le-ar aduce cea mai mare prosperitate (vezi 2Cronici 28,23). Combătând această filozofie demoralizatoare profeţii prezentaseră două şiruri mari de dovezi pentru a adeveri superioritatea adevăratului Dumnezeu faţă de aceia care erau dumnezei numai cu numele: mai întâi, puterea creatoare a lui Iehova, şi apoi, capacitatea Lui profetică (Isaia 45; Ieremia 10). Această din urmă dovadă este prezentată aici ca aceea care cândva va scoate cu forţa din gura israeliţilor încăpăţânaţi mărturisirea că Iehova a fost, la urma urmelor, adevăratul şi unicul Dumnezeu. Cât a nădăjduit inima lui Dumnezeu că o astfel de recunoaştere va veni cât încă mai era leac! Cât de neplăcut I-a fost lui Dumnezeu să îngăduie ca aleşii Săi să culeagă roadele propriei lor necredinţe încăpăţânate!

Profeţia şi împlinirea ei sunt prezentate în altă parte ca un motiv pentru credinţă: ,,Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla să credeţi” (Ioan 14,21). Aceasta constituie, poate, dovada cea mai puternică că Scripturile sunt dumnezeieşti, şi că Dumnezeu este ceea ce El a declarat despre Sine că este. Profeţia este argumentul împotrivă căruia scepticul n-a găsit nici o replică logică. În vremea noastră este o acumulare de dovezi profetice. Aceia care refuză să recunoască valabilitatea ei şi astfel cerinţele Dumnezeului care a exprimat-o, în cele din urmă, ca şi Israelul din vechime, va fi constrâns să recunoască suveranitatea singurului Dumnezeu viu şi adevărat.

Expresia ,,veţi şti” sau echivalentul ei apare de 88 de ori în Ezechiel şi este nota cheie a cărţii. Tocmai că Israel n-a ,,ştiut” a fost dus în captivitate (Isaia 1,3; 5,13; Osea 4,6). Captivitatea a fost un proces educativ. Prin greutăţi, poporul lui Dumnezeu a trebuit să înveţe ceea ce nu au izbutit să înveţe în vremuri de prosperitate (DA 28; vezi Vol. IV, p. 31).