Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 48:35


48:35 De jur împrejurul cetăţii: optsprezece mii de coţi. Şi din ziua aceea, numele cetăţii va fi: Domnul este aici!

Optsprezece mii. Perimetrul cetăţii este de 18.000 de coţi, aproximativ 9,3 km. Acest nu include ,,împrejurimile” amintite în v. 17.

Cetatea viitorului, Noul Ierusalim, pe care Ioan a văzut-o coborându-se de la Dumnezeu din cer (Apocalips 21) prezintă asemănări izbitoare cu cetatea din viziunea lui Ezechiel. Ezechiel descria cetatea care ar fi putut fi; Ioan, pe aceea care va fi. Simbolul cu naţiunea lui Israel, împărţită în 12 seminţii, e dus mai departe prin istorisirea biblică. Noul Ierusalim, ai cărui locuitori sunt răscumpăraţi din orice naţiune, neam, limbă şi popor, e prezentat cu numele celor 12 seminţii înscrise pe porţile lui. În simbolul biblic, cei răscumpăraţi, indiferent din ce neam, sunt prezentaţi ca fiindu-le rânduit un loc în mijlocul celor 12 seminţii (Romani 9-11; Galateni 3,29).

Tabloul cu Israel din ţara Babilonului, gata să fie eliberat şi reaşezat în propria lui ţară, împreună cu nimicirea însoţitoare a Babilonului, alcătuieşte ilustraţia unei mari părţi din cartea Apocalipsului. Ilustraţia e folosită pentru a descrie pe Israelul lui Dumnezeu în lupta lui finală împotriva puterilor răului, din nou numit Babilon, urmată de nimicirea Babilonului şi eliberarea măreaţă a bisericii. Vezi comentariul la Ieremia 50,1.

Domnul este aici. Cu aceste nimerite cuvinte, cu care noua cetate este numită, profetul Ezechiel aduce la încheiere soliile sale profetice. Îi căzuse lui sorţul să vestească retragerea prezenţei divine din cauza stricăciunii morale a poporului său. A ajuns privilegiul lui de asemenea să vestească leacul pentru păcat; şi să declare, în imagini vii, măreaţa perspectivă pentru viitor, care ar fi putut fi realizată de Israel dacă ar fi acceptat leacul divin atât de îndurător oferit lor (vezi p. 2632).

Dacă Ezechiel a trăit să vadă pe careva dintre conaţionalii săi întorcându-se sub decretul plin de bunăvoinţă al împăratului Persan nu se poate şti. Dacă el ar fi putut să ştie că scrierile sale urma să fie păstrate în Canonul Sfânt, el s-ar fi mângâiat cu perspectiva că vreo generaţie viitoare urma să apuce solia pe care cei împreună cu el captivi o dispreţuiseră.

Provocarea este pentru noi. Noul Israel al lui Dumnezeu e aproape să intre într-o ţară mult mai măreaţă decât aceea nemijlocit oferită generaţiei lui Ezechiel. Intrarea, iarăşi, e pe temeiul unor condiţii cerute mai înainte. Deja a fost o întârziere în împlinirea din toată inima a condiţiilor. De data aceasta însă, nu poate fi o amânare nedeterminată, deoarece restaurarea nu se mai face pe o bază naţională. Când vine ceasul, Dumnezeu îi va aduna din toate ţările pe aceia care au făcut pregătire personală. Aceştia vor moşteni făgăduinţele bogate, şi vor locui în cetatea prefigurată în tablourile profetice ale lui Ezechiel, şi numită dumnezeieşte: ,,Domnul este aici!” (Apocalips 21;22).