47:1 M-a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de miază-zi a altarului.
Uşa casei. Aceasta este chiar uşa templului.
Ieşea apă. Ceea ce s-a spus cu privire la interpretarea viziunii cu templul trebuie să se aibă în vedere aici (vezi comentariul la cap. 40,1). Viziunea era o profeţie în tablouri descriind o economie literală. Tabloul înfăţişează stări aşa cum ar fi putut să fie, şi nu prea e motiv pentru abatere de la limbajul literal. Dacă râul era alimentat în chip miraculos sau de o serie de izvoare sau de alte râuri nu e tratat de Ezechiel. Răspunderea lui era doar de a descrie ceea ce vedea. Intenţia trebuie să fi fost rezonabil de clară pentru Israeliţi. Apă din belşug aşa cum e zugrăvită aici, era semnul precipitării corespunzătoare şi al prosperităţii rezultante. Astfel de binecuvântări erau mai departe scoase în evidenţă de amintirea pomilor roditori şi a vieţii fecunde din ape (v. 7-12).
Întrucât aceste preziceri nu s-au împlinit niciodată în intenţia lor originală, ele vor avea o măsură de împlinire în biserica Creştină. Ioan, descoperitorul tainelor, este cel care culege ilustraţiile acestor capitole şi arată care părţi ale lor vor fi împlinite pe noul pământ (vezi, de pildă, Ezechiel 47,12; comp. Apocalips 22,2).
Aranjamente fizice sunt adesea menite să dea învăţături spirituale. Aici râul, începând într-un chip mărunt, sporea pe măsură ce curgea către pustie. În felul acesta binecuvântările legământului, la care israeliţii erau cei dintâi primitori, urma să curgă, crescând mereu până când cuprindeau lumea întreagă. Prin acelaşi tablou poate fi ilustrată lucrarea Mişcării Advente (vezi 7T 171, 172).
Dacă râul începea şi era dezvoltat în chip miraculos, el ar fi stat ca o dovadă perpetuă a puterii unui Dumnezeu pururea de faţă lucrând în favoarea poporului Său. O astfel de demonstraţie ar fi similară cu prezenţa stâlpului de foc şi de nor care însoţea pe Israeliţi în peregrinările lor prin pustie (Ezechiel 13,21.22) şi cu miraculoasa procurare de apă de băut (Ezechiel 17,1-7; etc.).
47:2 M-a scos pe poarta de miază noapte, şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.
Poarta de miazănoapte. Poate pentru că poarta de răsărit dinlăuntru era rezervată pentru domnitor (cap. 46,1-8) şi partea de răsărit de afară era închisă (cap. 44,1.2). Cu privire la ,,poarta de afară” vezi comentariul la cap. 42,1.
47:3 Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi, şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.
Prin apă. Măsurătorile descrise în v. 3-6 descriu în mod impresionant creşterea fenomenală a apelor. La o depărtare de aproape 1,8 km. râul micuţ devenise un râu puternic care nu putea fi trecut cu piciorul (v. 5).
47:4 A mai măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri.
Verset ce nu a fost comentat.
47:5 A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot un râu, care nu se putea trece.
Verset ce nu a fost comentat.
47:6 El mi-a zis: Ai văzut, fiul omului? Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.
Verset ce nu a fost comentat.
47:7 Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulţime de copaci pe amândouă părţile.
Mulţime de copaci. Compară cu Apocalips 22,2; vezi comentariul la Ezechiel 47,1.
47:8 El mi-a zis: Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în câmpie, şi se varsă în marea şi vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.
Câmpie. Sau ,,pustie”. Ebr. ‘arabah, depresiunea Iordanului, Mării Moarte şi valea care se întinde de la Marea Moartă la Golful Aqabah. Termenul modern Arabah desemnează numai valea de la miazăzi în Marea Moartă.
Marea. Descrierea dată aici arată clar că e vorba de Marea Moartă.
47:9 Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viaţă.
Va trăi. Din cauza conţinutului prea mare de minerale nici un fel de peşte nu poate trăi în Marea Moartă. Fără îndoială starea aceasta deja exista pe vremea lui Ezechiel
47:10 Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejele; vor fi peşti de felurite soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi.
En-Ghedi . Literal, ,,fântâna căprioarei”. Locul e situat în mijlocul coastei de apus a Mării Moarte (vezi comentariul la 1Samuel 24,1). Locul se numeşte acum Tell ej-Jurn. En-Eglaim. Cuvântul acesta apare numai aici şi nu poate fi identificat.
47:11 Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.
Sării. Anumite arii nu erau vindecate, probabil pentru a asigura o rezervă de substanţă de aceasta minerală.
47:12 Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.
Roadele lor vor sluji ca hrană. În aplicaţia ei secundară prezicerea aceasta îşi va găsi împlinirea în pomul vieţii din mijlocul noului Eden al lui Dumnezeu.
47:13 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi.
Douăsprezece seminţii. Se aşteaptă să se reîntoarcă din captivitate unii din fiecare seminţie. Făgăduinţele nu erau limitate la Iuda şi Beniamin, ci erau pentru tot Israelul.
Două părţi. Compară cu Geneza 48,22; Iosua 17,14.17. Partea lui Levi era prevăzută în ,,darul Sfânt” (Ezechiel 45,5.6) şi aşa cele două părţi pentru Iosif (Efraim şi Manase) completau cele douăsprezece părţi.
47:14 O veţi stăpâni unul ca şi altul, cum am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da părinţilor voştri. Ţara aceasta vă va cădea deci la împărţeală ca moştenire.
Unul ca şi altul. Literal: ,,fiecare cât fratele său”, o expresie însemnând ,,egal”. Ezechiel descrie precis numai graniţele de miazănoapte şi de miazăzi ale ţării. Unii au susţinut că diferitele părţi atribuite seminţiilor erau fâşii de teritoriu mai mult sau mai puţin egale în lăţime, întinzându-se direct de-a curmezişul ţării de la răsărit la apus. Lucrul acesta nu poate fi stabilit.
Cu mâna ridicată. O expresie care însemnează ,,a jura”. Cu privire la făgăduinţă şi la jurământ vezi Geneza 12,7; 17,8; 26,3; 28,13.
47:15 Iată hotarele ţării: înspre miază noapte, de la marea cea mare, drumul Hetlonului până la Ţedad,
Hotarele ţării. Sunt multe asemănări între hotarele date aici şi cele date în Numeri 34,1-15. Acolo, însă, hotarul de miazăzi era dat mai întâi fără îndoială pentru că Israeliţii veneau din Egipt. Aici hotarul de la miazănoapte poate fi dat întâi pentru că poporul urma să se reîntoarcă în Palestina de la miazănoapte.
Marea cea Mare. Hotarul începe la Mediterana, dar punctul exact nu e dat. Judecând după celelalte puncte geografice amintite, punctul era probabil undeva aproape de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Tripoli. Unii încep hotarul din apropiere de Tir.
Hetlonului. Amintit numai aici şi în cap. 48,1. Aşezarea lui nu e cunoscută.
Ţedad. Locul acesta a fost identificat cu modernul Şadâd, cam la 92,8 km miazăzi de Hamat.
47:16 Humat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului, Haţer-Haticon, spre hotarul Havranului.
Hamat. O schimbare a topicii ne permite ca aici să citim în acord cu LXX: ,,intrarea Hamatului, Ţedad”, etc. ,,Intrarea Hamatului” e socotită că se referă probabil la modernul Lebweh la 112 km. sud-sud-vest de Hamat, sau la valea lui Orontes (vezi Numeri 34,8).
Berota. Aşezarea acestui orăşel nu este cunoscută, deşi este probabil unul şi acelaşi cu Berotai (modern Bere’itân), situat în valea dintre munţii Liban şi Antiliban. Sibraim. Un punct de hotar a cărui aşezare exactă nu e cunoscută. Unii au sugerat o identificare cu modernul Khirbat Sanbarîyeh în apropiere de Ribla. Haţer-Haticon. Literal: ,,satul de mijloc”. Tot ce se poate şti despre locul acesta e ceea ce se poate afla din pasajul acesta, şi anume, că nu era pe hotarul districtului Haoran. Haoran. Acesta reprezintă fâşia de pământ de la miazăzi de Damasc, spre Galaad.
47:17 Astfel hotarul va fi, de la mare până la Haţar-Enon, şi la miază noapte de el hotarul Damascului, Ţafonului, şi hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miază-noapte.
Haţer-Enon. Probabil modernul Qaryatein, cam la 32 km. la sud-est de Ţedad (vezi comentariul la v. 15) şi la 116,8 km. la nord-est de Damasc.
47:18 În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad şi ţara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, de la hotarul de miază noapte până la marea de răsărit şi anume până la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.
Partea de Răsărit. E dificilă trasarea hotarului acestuia cu precizie. Se includea probabil şi o parte din teritoriul de la Răsărit de lacul Chineret, sau Marea Galileii.
47:19 Hotarul de miază zi, înspre miază zi, va merge de la Tamar până la apele Meriba de la Cades, până la pârâul Egiptului, şi până la Marea cea mare. Acesta va fi hotarul de miază zi.
Tamar. Locul acesta nu a fost identificat în mod clar. Era probabil aproape de Marea Moartă.
Cadeş. Numit Cadeş-Barnea în Numeri 34,4. Unii l-au identificat cu ‘Ain Qudeirât, cam la 116,8 km. la sud-vest de Hebron, alţii cu ‘Aim Qedeis, la 8,5 km. mai spre sud.
Pârâul. O comparaţie cu Numeri 34,5; Iosua 15,4.47 arată că referirea este la ,,pârâul Egiptului”, identificat cu torentul modern Wedi el-‘Arish, care se varsă în Mediterana cam la 50 de mile la sud-vest de Gaza.
47:20 Hotarul de apus va fi marea cea mare, până la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.
Hotarul de apus. Hotarul de apus era Mediterana, ca în Numeri 34,6.
47:21 Ţara aceasta o veţi împărţi între voi, după seminţiile lui Israel.
Verset ce nu a fost comentat.
47:22 O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţ între voi şi între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel.
Prin sorţi. Vezi comentariul la cap. 45,1.
Străinii. Mai multă libertate este acordată aici străinilor decât sub legea mozaică. Potrivit cu legea veche străinii trebuiau să fie trataţi cu bunăvoinţă (Ezechiel 22,21; Levitic 19,34; Deuteronom 1,16; 24,14), li se îngăduia să aducă jertfe (Levitic 17,8), să ia parte la sărbătoarea Paştelor dacă erau circumcişi (Ezechiel 12,48), dar este îndoielnic dacă aveau drepturi de proprietate nelimitate. Acum acelora care se aşezau în chip permanent, urma să li se dea o moştenire în seminţia în mijlocul căreia locuiau. Planul lui Dumnezeu era ca străinii să fie atraşi la Israel, să se aşeze în mijlocul lor, şi să primească religia adevăratului Dumnezeu (vezi p. 28, 29).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–237T 172
1 7T 171
8 7T 172
8–12AA 13; 6T 227
47:23 Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Domnul Dumnezeu.
Verset ce nu a fost comentat.