Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 39:21


39:21 Îmi voi arăta slava între neamuri; şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe care le voi face, şi pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea.

Îmi voi arăta slava între neamuri. Ezechiel prezice cursul pe care l-ar fi luat istoria dacă Israel, în captivitate, ar fi profitat pe deplin de mustrarea lui (vezi comentariul la cap. 38,1). Nimicirea mulţimilor lui Gog nu reprezintă desfiinţarea ultimă a tuturor elementelor păcătoase şi introducerea unor ceruri noi şi a unui pământ nou deplin înnoite. Ele descriu o treaptă intermediară. Această scenă uluitoare urma să evoce o aşa mirare universală încât atenţia oamenilor de pretutindeni să fie îndreptată către Dumnezeu şi către scopurile Lui pentru locuitorii pământului acestuia. Aceasta urma să devină prilej de mare expansiune misionară din partea lui Israel, activitate care în cele din urmă avea să aducă aşezarea împărăţiei lui Dumnezeu.