38:2 Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui!
Gog. Acesta este numele ales de Ezechiel pentru a-l desemna pe conducătorul oştirilor păgâne care urma să atace statul iudaic restaurat după reîntoarcerea exilaţilor (vezi v. 14-16). Eforturi pentru a-l identifica cu o personalitate istorică până aici s-au dovedit neroditoare. Rădăcina de la care derivă numele este necunoscută. Cuvântul apare de 13 ori în Scripturi, dar nici una din referinţe nu revarsă lumină asupra semnificaţiei lui. Gog apare în 1Cronici 5,4 ca nume al unuia din fiii lui Ioel din tribul lui Ruben. În Apocalips 20,8 el este folosit în legătură cu Magog, pentru a simboliza naţiunile nelegiuiţilor, pe care Satana le adună după mileniu pentru a ataca pe Hristos şi pentru a pune mâna pe Noul Ierusalim. Cele 11 apariţii din Ezechiel (cap. 38,2.3.14.16.18; 39,1.11.15) îl desemnează pe conducătorul vastei coaliţii de naţiuni păgâne. Gog este de asemenea exprimarea versiunii Samaritene şi LXX pentru Agag din Numeri 24,7. O formă compusă, Hamongog, ,,mulţimea lui Gog”, este folosită în Ezechiel 39,11.15, nume care este aplicat văii în care urmau să fie îngropate mulţimile lui Gog. Toate aceste referiri biblice nu revarsă lumină asupra identităţii lui Gog, şi singura indicaţie cu privire la originea lui se află în cap. 38,15, unde se face afirmarea: ,,Vei veni din fundul miazănoaptei”.
În izvoarele profane, contemporane cu Ezechiel sau mai timpurii, nu se găseşte nici un personaj cu numele de Gog. Au fost găsite mai multe nume care seamănă cu el. Unul din ele este acela al lui Gyges, rege al Lydiei (c. 660 î.Hr., vezi Vol. II, p. 66; vezi comentariul la 1Cronici 1,5). Din cauza uşoarei asemănări dintre Gyges şi Gog, unii comentatori au încercat să facă egali pe cei doi. O examinare a dovezii istorice arată că Gyges nu era un rege de un deosebit geniu militar. În rapoartele lăsate de Asurbanipal, Gyges este numit Guggu. Se povesteşte cum Guggu a trimis ambasadori la Asurbanipal pentru ajutor împotriva Cimerienilor. Asurbanipal afirmă că cu ajutorul zeilor asirieni, Aşur şi Iştar, Guggu a fost în stare să biruiască pe vrăjmaşii săi. Totuşi, mai târziu, într-un război între Asiria şi Egipt, trădătorul Guggu s-a unit cu Egiptul. Guggu a fost mai târziu răsplătit pentru perfidia lui când Cimerienii au cotropit ţara lui şi l-au ucis. Aceasta este istoria lui Guggu. Dar nu există nici un fel de dovadă care să probeze că Gog este forma ebraică a lui Guggu. Asemănarea de sunete pare să formeze singura legătură, iar o astfel de dovadă este lipsită de valoare neînsoţită de o altă probă care să o confirme.
O altă sugestie leagă pe Gog cu ţara barbară Gagaia, care e menţionată în tăbliţele Tell el-Amarna (vezi Vol. I, p. 105, 106). Totuşi, Gagaia este o ţară şi nu o persoană, aşa cum pare să fie acest Gog din Ezechiel.
De fapt nu este necesar să găsim un Gog în rapoartele istorice. Gog este cel mai probabil un nume ideal prin care Ezechiel descrie pe conducătorul hoardelor păgâne care dau un asalt final contra lui Israel după restaurarea lor, şi într-un timp când ei se bucură de prosperitatea făgăduită de Dumnezeu pe temeiul sau condiţia ascultării lor.
Din ţara lui Magog. Magog din Ezechiel era patria lui Gog, şi ca şi în cazul lui ,,Gog” sensul numelui e neclar. Titlul probabil a fost compus de Ezechiel însuşi, punând prefixul ma la numele gog. ,,Magog” apare de cinci ori în Scripturi. E folosit de două ori în Ezechiel (aici şi în cap. 39,6), ca ţară a lui Gog; odată în Apocalips 20,8, pentru naţiunile celor nelegiuiţi; şi în Geneza 10,2 şi Cronici 1,5 pentru unul din fiii lui Iafet. Unii, după ce îl identificaseră pe Gog ca fiind Gyges, regele Lydiei, sugerează că Magog trebuie în mod necesar să fie Lydia. Nu există, totuşi, nici o dovadă istorică în sensul acesta. Un trib barbar numit Magog este menţionat într-o scrisoare a unui rege babilonian (vezi comentariul la Geneza 10,2).
Aceste două nume, Gog şi Magog, au fost obiectul multor speculaţii. Tradiţia timpurie iudaică identifica pe Magog cu Sciţii (Josephus, Antiquities i. 6. 1). Acelaşi lucru este sugerat şi de Gesenius (vezi lexiconul lui ebraic).
Totuşi, această identificare a lui Magog cu Sciţii încă se bazează numai pe o presupunere. Ca şi Gog, numele este probabil idealist, prea apropiata identitate fiind probabil evitată intenţionat, aşa cum se întâmplă adesea în profeţia predictivă, ca nu cumva o astfel de identificare în profeţie să dăuneze împlinirii ei.
Alte interpretări fanteziste l-au identificat pe Magog cu diferite naţiuni sau cu persoane individuale. S-ar putea colecta o mare bibliotecă cu legende privitoare la Gog şi Magog. În multe din ele istorisirea se ocupă cu un zid care să stea în drum lui Gog şi lui Magog.
Zidul acesta a fost situat în multe ţări, de la Grecia la China, depinzând de naţionalitatea legendei. Dărâmarea zidului pregătea calea pentru ca forţele distrugătoare ale lui Gog şi Magog să-şi facă lucrul lor. În unele legende, evenimentele acestea erau în legătură cu arătarea lui Antichrist, dată la care Gog şi Magog (popoarele sălbatice de la nord de Munţii Caucaz), mai înainte închişi dincolo de porţi de Alexandru cel Mare, urma să fie slobozite (vezi L. E. Froom, Prophetic Faith of Our Father, Vol. I, p. 535, 583, 584, 662).
Domnul Roşului. Sau ,,Voivodul cel mare” . Ebr. nési’rásh. Nési înseamnă voievod, principe. Rásh poate să însemne ,,cel mare”, ,,şef”, ,,principal”, ca aici. Totuşi LXX îl redă ca un nume propriu Ras, aşa cum face de altfel şi RV prin traducerea ei ,,Roş”. RSV urmează pe KJV. Orice traducere am adopta, sensul general al profeţiei rămâne neschimbat. Dacă rásh este luat să reprezinte o naţiune, încă rămâne problema identificării poporului sau a teritoriului lor.
Totuşi acurateţea traducerii ebraicului ráshca nume propriu ,,Roş” este sub semnul întrebării. Cuvântul este foarte obişnuit în ebraică, apărând de mai bine de 600 de ori în Vechiul Testament. Sensul lui fundamental este ,,cap”, iar în KJV nu este nicăieri tradus ca nume propriu decât în Geneza 46,21, unde este numele dat unuia din fiii lui Beniamin. Natural, există posibilitatea ca un cuvânt care apare de mai bine de 600 de ori cu ideea fundamentală de ,,cap” să devină într-unul sau două cazuri un nume propriu. Poate cea mai puternică dovadă pretinsă în sprijinul traducerii ,,Roş” e mărturia LXX. LXX a fost tradusă în secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr., şi din oarecare motive traducătorii au adoptat exprimarea Ras. Nu putem spune dacă pe vremea lor ei cunoşteau ceva despre vreo ţară numită Ras.
Există un considerent de ordin sintactic care tinde să favorizeze un nume propriu aici. Dacă cuvântul rásh este folosit ca adjectiv, în mod normal s-ar aştepta să aibă un articol, întrucât l-ar determina pe ,,nési” care în ebraică este definit datorită faptului că e în situaţia construită cu un nume propriu, în cazul acesta ,,Meşec”. Exemple de astfel de construcţii, unde adjectivul care determină substantivul în situaţia construită este marcat prin ataşarea unui articol, sunt Ieremia 13,9; ,,mândria peste măsură de mare a Ierusalimului”, Ezra 7,9: ,,mâna bună a Dumnezeului său”. Adjectivul se găseşte în Ezechiel 38,2 fără de articol, oferind un pretext pentru a-l traduce ca nume propriu, întrucât numele proprii nu primesc articol. Dar dovada nu e nicidecum concludentă. Uneori un astfel de articol este el însuşi pus în situaţia construită, şi prin urmare e fără de articol în Ebraică (vezi, de pildă, 2Samuel 23,1; 2Cronici 36,10). O excepţie vrednică de notat la regula de mai înainte se găseşte şi la 1Cronici 27,5, unde apare expresia hakkohen rásh, ,,mare preot”. Acolo ,,preot” are articolul şi adjectivul ,,mare” [,,principal” KJV] este nearticulat. Totuşi, lucrul acesta este considerat de redactorii textului ebraic ca o eroare, articolul, în mod normal aparţinând adjectivului.
Un studiu al surselor profane pentru căutarea unei ţări cu numele ,,Roş” nu ofer foarte multe. Diferite nume cu un sunet asemănător cu ,,Roş” apar în inscripţii asiriene, dar nu avem nici o certitudine că vreunul dintre ele este identic cu ,,Roş”.
Din secolul al X-lea până în timpul de faţă s-au făcut încercări de diferiţi exegeţi de a identifica pe ,,Roş” cu ,,Rusia”. După Gesenius, scriitorii bizantini din secolul al X-lea identificau pe ,,Roş” sub numele de hoi Rhas, un popor care locuia în părţile de la miazănoapte de Taurus, care, susţine el, erau ,,fără îndoială Ruşii” (vezi lexiconul lui ebraic). El mai menţionează un scriitor arab al aceleiaşi perioade, Ibn Fosslan, care vorbeşte despre aceşti oameni ca locuind pa râul Rha (Volga).
Totuşi, dovezile istorice arată că termenul ,,Rusia” nu vine de la ,,Roş”. Printre Slavii cari au trăit în ceea ce e acum Rusia erau grupuri de Vikingi numiţi Verangiani, cari au migrat din Suedia răsăriteană. Deşi sunt diferite păreri cu privire la rolul Verangianilor, predomină concepţia ştiinţifică cum că aceşti conducători, negustori războinici şi militari, numiţi cu numele de ,,Ruşi”, au dat numele lor teritoriului. Tradiţia rusă zice că Rurik, un Varangian, a luat titlul de Principe de Novgorod (cel mai de seamă târg din Rusia de Nord din vremea aceea), cam pe la anul 862 d.Hr., şi că descendenţii lui direcţi au domnit peste Rusia până la moartea lui Feodor (Theodore), ultimul domnitor din dinastia Rurik, în 1598. După un număr de ani de frământări, când diferiţi pretendenţi au domnit prin forţă, a fost ales un nou ţar, Mihael Romanoff, a cărui dinastie a dăinuit până la revoluţia din 1917 (vezi J. B. Bury, A history of the Eastern Roman Empire, 1912, p. 412; Bernard Pares, A History of Russia, 1944; Encyclopaedia Britannica [ed. 1945], art. ,,Russia”).
Astfel se poate vedea că orice asemănare de sunet dintre ,,Rosh” şi ,,Rusia” este pur şi simplu întâmplătoare. Nu par să existe dovezi că numele a fost aplicat acestei ţări până prin secolul al X-lea d.Hr.
Meşec. Numele acesta apare de nouă ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Meşec este notat în listă ca unul din fiii lui Iafet. În 1Cronici 1,17 o probabilă eroare de transcriere trece pe Meşec drept unul din fiii lui Sem, dar fără îndoială era intenţionat ,,Maş”, în armonie cu Geneza 10,23. Celelalte şase locuri se referă la Meşec ca naţiune. Trei din acestea sunt în Ezechiel 38,39; două sunt în cap. 27,13; 32,26, şi referinţa care a mai rămas e în Psalmi 120,5. Potrivit cu LXX ,,Meşec” ar trebui să fie citit şi în Isaia 66,19 în loc de ,,cari trag cu arcul”. În toate cele cinci apariţii din Ezechiel (ca şi în Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5) este însoţit de Tubal, arătând că este vorba de descendenţii lui Iafet. Ezechiel vorbeşte despre ei ca fiind negustori care făceau comerţ cu Tirul ,,cu unelte de aramă”, ca şi cu sclavi (cap. 27,13). În Psalmi ei sunt descrişi ca fiind înclinaţi ,,spre război” (Psalmi 120,7).
Istoric vorbind, despre Meşec se crede că îi reprezintă pe Moshianii clasificării greceşti (vezi Herodot iii. 94; vii. 78), Muski din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).
Unii scriitori, care găsesc Rusia în sunetul ra’sh, de asemenea găsesc Moscova în sunetul ,,Meşec” , sau Muski, şi cred că cetatea aceea ar fi putut fi întemeiată de către descendenţi ai Muskilor . Totuşi, potrivit cu Encyclopaedia Britannica, ediţia 1945, Moscova n-a fost întemeiată decât în secolul al XII-lea, de către Gheorghe Dolgoruki. Nu poate fi găsită nici o urmă de legătură între cele două nume.
Tubal. Numele acesta apare de opt ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Tubal e pomenit ca unul din fiii lui Iafet. El apare în Isaia 66,19, unde LXX are şi pe Meşec (vezi tratarea anterioară a lui Meşec). În Ezechiel el este pomenit de cinci ori (cap. 27,13; 32,26; 38,2.3; 39,1), în fiecare caz alături de Meşec. Compusul Tubal-cain, apare de două ori în Geneza 4,22 ca nume al fiului lui Sameh cu Tila. Istoric vorbind, Tubal a fost identificat cu Tibarenianii (gr. Tibarenoi) pomeniţi în Herodot iii. 94 şi cu Tabal din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).
Aceia care susţin că Ra’sh reprezintă Rusia încearcă să găsească în Tubal o referire la Tobolsk. Singura bază de a le echivala pe cele două este asemănarea fonetică, iar un astfel de fundament cu greu poate să stea. Tobolsk n-a fost înfiinţat decât în 1587, de către Cazaci, şi este un oraş lipsit de însemnătate.
Faptul că au fost alte ţări care au ocupat un loc mult mai mare în istorie decât cele pomenite în cap. 38 sugerează ideea că probabil scopul profeţiei nu era identitatea exactă. Israel trebuia să ştie că o mare adunare de popoare urma să se împotrivească la viitoarea lui ridicare la mărire naţională şi spirituală. Care naţiuni urmau să joace un rol conducător în confederaţia imensă era mai mult sau mai puţin precis, întrucât, de fapt, urmau să fie cuprinse toate puterile păgâne care erau împotriva lui Dumnezeu. Alegerea şi enumerarea anumitor naţiuni probabil nu era ceva mai mult decât o ilustraţie poetică. La fel, în aplicarea ei la timpul de faţă, întrucât toate naţiunile se vor uni cu Satana în lupta lui finală împotriva guvernării Cerului, nu se ajunge la nimic deosebit prin încercarea de a identifica numai câteva naţiuni.