38:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
Cuvântul Domnului. Capitolele 38, 39 constituie o profeţie continuă. Întregul pasaj a constituit subiectul multor speculaţii. Multe interpretări au fost propuse din timp în timp. Pentru a le evalua bine este necesar să ne familiarizăm cu scopurile, metodele şi orizontul profeţiei.
Problema este să găsim un mijloc de a face diferenţa corespunzătoare între ceea ce are o aplicaţie locală, imediată şi ceea ce are o aplicaţie mai îndepărtată, poate în era creştină sau la sfârşitul timpului. Cercetătorii biblici care aplică anumite profeţii ale Vechiului Testament la era Creştină notează adesea că aceste profeţii au răspândite prin ele referiri la o aplicaţie evident locală şi imediată. Ei au căutat să explice această aparentă contopire a celor imediate cu cele viitoare pe temeiul premisei că profetul, în timp ce dădea o solie oamenilor din timpul său, ocazional făceau incursiuni profetice şi proiecta profeţiile sale în viitorul depărtat. Deşi premisa aceasta pare să ofere
o soluţie parţială a problemei, nu oferă criterii pentru diferenţiere corespunzătoare între ceea ce este imediat şi ceea ce este viitor depărtat.
Răspunsul la această problemă de diferenţiere se află în formularea unui principiu, a cărui metodă este expusă în Biblia însăşi şi sprijinită mai departe de Spiritul profeţiei. Se va vedea că acest principiu oferă o metodă sigură de deosebire între ceea ce Duhul Sfânt, în inspiraţie, intenţiona să fie de importanţă şi ceea ce are de asemenea o aplicaţie mai depărtată. Principiul poate fi expus după cum urmează:
Profeţiile cu privire la o slavă viitoare a lui Israel şi a Ierusalimului erau în primul rând legate de condiţia ascultării (vezi Ieremia 18,7-10; PK 704). Ele ar fi ajuns să aibă o împlinire literală în secolele următoare dacă Israel ar fi acceptat pe deplin scopurile lui Dumnezeu cu privire la el. Eşecul lui Israel a făcut cu neputinţă împlinirea acestor profeţii în intenţia lor originală. Totuşi aceasta nu implică în mod necesar că aceste profeţii nu mai au o semnificaţie de aici înainte. Pavel oferă răspunsul în aceste cuvinte: ”Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi care se coboară din Israel, sunt Israel” (Romani 9,6). De unde, aceste făgăduinţe se aplică într-o anumită măsură la Israelul spiritual. Dar în ce măsură? Aceasta trebuie să fie lăsată pe seama inspiraţiei să determine. În felul acesta avem, în Noul Testament şi în scrierile Spiritului profeţiei, numeroase citate din scriitorii Vechiului Testament arătând cum aceste preziceri străvechi, care ar fi trebuit să ajungă să se împlinească în chip măreţ cu sămânţa literală, vor fi în cele din urmă împlinite în sămânţa spirituală.
Se vede însă imediat că nu toate amănuntele profeţiei şi-ar fi putut găsi împlinirea precisă, în condiţiile şi în mediul acum atât de diferit. De fapt, este o regulă sigură a exegezei de a face numai acele aplicaţii care sunt specificate de revelaţia ulterioară, ca şi de a nota limitările pe care ea le impune. Ceea ce depăşeşte limitele acestea în cel mai bun caz este pură speculaţie, şi astfel niciodată nu ar trebui să fie temelia pentru o dogmă sau premisa pe care să se înalţe o întreagă structură teologică.
Forma distinct locală în care au fost turnate aceste profeţii străvechi este explicată pe temeiul că Dumnezeu intenţiona original ca aceste preziceri să fie împlinite în tiparul indicat. Mai departe, ceea ce a fost desemnat ca incursiuni în viitorul depărtat în cea mai mare parte detaşat de discuţia generală, este văzut de asemenea ca fiind prezentat în cadrul scopurilor mai timpurii ale lui Dumnezeu. Totuşi, aceste scopuri mai timpurii fiind nerealizate, scriitori inspiraţi de mai târziu dau la iveală desfăşurarea acestor preziceri în cadrul Bisericii Creştine (vezi p. 25-38).
În lumina acestui principiu se poate observa că cap. 38; 39 din Ezechiel ar fi urmat să ajungă la o împlinire literală după ce Iudeii se vor fi întors din exil dacă ar fi acceptat condiţiile oferite de profeţi. Deoarece ei au refuzat în chip stăruitor, starea de prosperitate zugrăvită aici nu s-a împlinit deloc. În consecinţă, unirea naţiunilor păgâne nu putea să vină asupra unui popor locuind în prosperitatea indicată.
Va avea profeţia o implicare în viitor? Pe temeiul principiului enunţat aici, o astfel de aplicaţie poate fi stabilită cu certitudine numai printr-o revelaţie ulterioară. Nu există decât o singură referire directă a Noului Testament la imaginile acestei profeţii, aceea din Apocalips 20,8. Aici Ioan ne spune cum profeţia aceasta, care în anumite condiţii, ar fi fost împlinită literal la o dată mai timpurie, va avea o măsură de împlinire în lupta finală împotriva lui Dumnezeu din partea vastelor oştiri ale celor nelegiuiţi, numite ,,Gog şi Magog”. Spiritul profeţiei nu dă o interpretare directă a acestui capitol. Indirect, natural, se poate vedea o paralelă între lupta aceasta şi lupta finală împotriva Israelului lui Dumnezeu când ,,naţiune se va uni cu naţiune pentru a face legea lui Dumnezeu fără de efect”. (5T 524) şi nelegiuiţii se unesc pe deplin ,,cu Satana în acest război împotriva lui Dumnezeu” (GC 656). ,,Aşa cum el (Satana) a influenţat popoarele păgâne pentru a nimici pe Israel, tot aşa în viitorul apropiat el va agita puterile nelegiuite ale pământului pentru a nimici pe poporul lui Dumnezeu” (9T 231; comp. TM 465). Această luptă de veacuri se va sfârşi în cele din urmă prin nimicirea lui Satana şi a oştirilor lui (denumite Gog şi Magog, Apocalips 20,8) la sfârşitul mileniului. Dar la data aceasta conflictul a ajuns la proporţii mondiale, şi nu poate fi restrâns la o sferă atât de îngustă cum este arătat în Ezechiel 38;39, când consta dintr-o luptă militară împotriva unui stat iudaic restaurat (vezi 6T 18, 19, 395).
Orice interpretare care trece dincolo de hotarele interpretării Noului Testament şi ale Spiritului profeţiei este lipsită de un: ,,Aşa zice Domnul”. Nu trebuie să se susţină, natural, că nu poate fi plus de cunoştinţă fără o nouă revelaţie. Dar un lucru poate fi sigur, că fără confirmarea specifică a inspiraţiei există o mare probabilitate de eroare în orice interpretare de felul acesta, îndeosebi cu privire la profeţia neîmplinită, aşa cum se vede din întreaga istorie a interpretării profeţiei.