38:19 O spun, în gelozia şi în focul mâniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
Mare cutremur. Aici este un lucru la care scriitorii Noului Testament atrag atenţia. Ei vorbesc despre convulsii îngrozitoare ale naturii care vor precede venirea Fiului omului. Isus aminteşte ,,urletul mării şi al valurilor” şi că ,,oamenii îşi vor da sufletul de groază”, nu atât de mult din cauza vreunei ameninţări militare la siguranţa lor, ci pentru că natura pare să-şi fi ieşit din făgaş (Luca 21,25.26; GC 636). Ioan vizionarul dă o descriere şi mai clară a grozavelor frământări din lumea naturală (Apocalips 16,18-20). Oamenii au depins totdeauna de natură. Niciodată în decursul lungii istorii a pământului, în afară de evenimentele raportate în Iosua 10,12.13 şi 2Regi 20,8-11, soarele nu a evoluat în ciclul lui normal. Întreaga lege naturală a lucrat cu consecvenţă. Oamenii au depins de permanenţa acestor lucrări, uitând pe Acela prin care ,,toate se ţin” (Coloseni 1,17). În locul Lui ei au ales idolul ştiinţei şi, în realitate pe ,,dumnezeul veacului acestuia” (2Corinteni 4,4). ,,Marea zguduire” din lumea naturală va veni la ei ca o îngrozitoare trezire la faptul că dumnezeul pe care ei l-au ales, ,,domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2,2), nu are nici o putere asupra elementelor. Şi cu toate acestea el pretindea o poziţie şi o putere egală cu aceea a Fiului lui Dumnezeu (vezi comentariul la Ezechiel 28,13) şi spunea că, dacă i s-ar fi dat prilej, el ar fi exercitat o stăpânire mai echitabilă asupra lumii decât Hristos. I s-a dat un prilej pentru o astfel de demonstraţie. Acum, în mijlocul pământului care se frământă, toţi oamenii văd falsitatea şi aroganţa pretenţiilor lui şi descoperă prea târziu că timpul punerii la probă a trecut pentru totdeauna.