37:1 Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.
Mâna Domnului. Capitolul 37 constă din două părţi: viziunea cu oasele uscate şi (v.15-28) un act simbolic prezicând unirea viitoare a lui Israel şi Iuda. Viziunea cu oasele uscate era menită să ilustreze cum Israel, împrăştiat şi aparenţă fără nădejde, urma să fie reînsufleţit şi restaurat.
Se poate ridica întrebarea: În ce măsură profeţia aceasta se ocupă de învierea viitoare ? Mulţi nu ştim că o astfel de aplicaţie nu era de fel în mintea profetului şi că simbolul este pe deplin explicat de o restaurat a vieţii naţionale a poporului. Felul cel mai natural de a aplica profeţia este în înţelesul planului lui Dumnezeu de redeşteptare a statului Iudaic. Aceasta avea să fie urmată în cele din urmă de o înviere literală, când patriarhii, împreună cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, aveau să fie înviaţi pentru a participa la noua împărăţie. Nu este necesar de a exclude cu totul acest eveniment din simbolism. Întregul simbolism este menit să descrie felul în care evenimentele ar fi evoluat în perioada aceea şi după aceea, dacă iudeii ar fi conlucrat cu Dumnezeu pentru aducerea la înfăptuire a planului Lui pentru ei. Dar necredinţa şi neascultarea au zădărnicit planul dumnezeiesc. Scriitorii Noului Testament trebuie să fie consultaţi cu privire la felul cum aceste evenimente, care ar fi trebuit să aibă o împlinire literală în perioada de după exil, vor fi realizate în Era Creştină cu Israelul spiritual (vezi p. 35,36).
Vale. Ebr. biqa’ah, cuvânt tradus ,,câmpie” în cap. 3,22 . Poate că se referă la acelaşi lucru.
37:2 M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii, şi erau uscate de tot.
Uscate de tot. Indicând că trecuse multă vreme de când fusese viaţă în ele şi poate scoţând în evidenţă lipsa de nădejde de înviere.
37:3 El mi-a zis: Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie? Eu am răspuns: Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!
Vor putea oare oasele acestea să învieze? Sau ,,să trăiască” . Întrebarea pare să întărească ideea improbabilităţii, dacă nu a imposibilităţii, cel puţin din punct de vedere omenesc. Tu ştii. Compară cu Apocalips 7,14
37:4 El mi-a zis: Proroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!
Ascultaţi Cuvântul Domnului. Figurat oasele uscate sunt prezentate ca în stare să simtă.
37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!
Duh. Sau ,,Suflare” Ebr. ruach, tradus ,,vânt” în versetul 9 şi ,,spirit” în v. 14 . Ruach simbolizează energia divină care animă făpturile vii. Când Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în nările omului (Geneza 2,7), Dumnezeu nu numai că a oferit oxigenul care a umplut plămânii lui Adam, dar a transmis viaţă, aşa că ceea ce fusese un ţesut neînsufleţit a devenit un ţesut viu.
37:6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
Voi pune un duh în voi. Sau ,,Suflare” . Procesul de reanimare corespunde celor doi paşi prin care omul a fost creat la început (Geneza 2,7).
37:7 Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!
Verset ce nu a fost comentat.
37:8 M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.
Verset ce nu a fost comentat.
37:9 El mi-a zis: Proroceşte, şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!
Peste morţii aceştia. Oasele erau împărţite prin întreaga vale ca ale unor ucişi după o luptă.
37:10 Am prorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
Verset ce nu a fost comentat.
37:11 El mi-a zis: Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!
Toată casa lui Israel. Duhul Sfânt interpretează acum viziunea simbolică. Intenţia iniţială era fără îndoială aceea de a descrie restaurarea naţiunii, sau a ,,casei lui Israel”, a cărei stare pe atunci era corespunzător simbolizată prin aceste oase uscate.
Suntem pierduţi. Ebraica poate fi tradusă: ,,În ce ne priveşte, suntem tăiaţi”. De unde traducerea RSV: ,,suntem cu totul tăiaţi”.
37:12 De aceea, proroceşte, şi spune-le: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel.
Voi deschide mormintele. În v. 2, oasele au fost prezentate ca aflându-se ,,în mijlocul unei văi”. Aici se spune despre ele că ar fi în mormintele lor. Noua ilustraţie ar putea atrage atenţia către făgăduinţa de a trezi la viaţă pe cei care au mers în mormintele lor în nădejdea împărăţiei lui Dumnezeu.
Nu există nici un motiv aparent pentru care perspectiva aceasta măreaţă să fie reţinută de la cei cu inima pioasă din Israel. Un astfel de eveniment urma să marcheze împlinirea culminantă a întregii restaurări. Pe de altă parte, profeţia aceasta nu trebuia să fie luată ca fiind în primul rând o precizare a învierii finale de la sfârşitul erei creştine. Planul iniţial a lui Dumnezeu cu privire la o restaurare, care să culmineze cu o înviere, n-a fost realizat de Israelul literal. Ceea ce Dumnezeu ar fi voit să împlinească cu naţiunea Israel va fi înfăptuit prin biserica creştină. Împrejurările fiind schimbate în felul acesta, anumite aspecte ale profeţiei sunt şi ele schimbate. Scriitorii Noului Testament au rolul de a ne informa cum profeţiile acestea, care ar fi trebuit să aibă o împlinire mai timpurie, îşi vor avea în cele din urmă aplicarea. (vezi p. 35-38). Aceşti scriitori descriu clar momentul şi împrejurările învierii finale (Ioan 5,28.29; 1Tesaloniceni 4,16.17; Apocalips 20,1-5; etc.).
37:13 Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!
Verset ce nu a fost comentat.
37:14 Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul.
Verset ce nu a fost comentat.
37:15 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
Verset ce nu a fost comentat.
37:16 Fiul omului, ia o bucată de lemn, şi scrie pe ea: Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel, care sunt tovarăşii lui. Ia apoi o altă bucată de lemn, şi scrie pe ea: Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel, care este tovarăşa lui.
O bucată de lemn. Sau ,,Un toiag” [KVJ]. Profeţia din v. 15-28 este nedatată, dar a fost probabil dată la scurt timp după viziunea din v. 1-14. Cele două au o strânsă legătură între ele. Naţiunile despărţite ale lui Israel urmau să fie reunite şi plasate sub domnia binefăcătoare a lui David.
37:17 După aceea, împreună-le una cu alta, într-o singură bucată, aşa încât să fie una în mâna ta.
Verset ce nu a fost comentat.
37:18 Şi când îţi vor zice copiii poporului tău: Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?
Verset ce nu a fost comentat.
37:19 să le răspunzi: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, şi al seminţiilor lui Israel care-i sunt tovarăşe, le voi uni cu toiagul lui Iuda, şi voi face un singur lemn, aşa că vor fi una în mâna Mea.
Verset ce nu a fost comentat.
37:20 Toiegele de lemn, pe care vei scrie, să le ţii astfel în mâna ta, sub ochii lor.
Verset ce nu a fost comentat.
37:21 Şi să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.
Îi voi strânge. Refacerea lui Israel după captivitatea în mijlocul păgânilor era pasul cel dintâi către împlinirea făgăduinţei divine. Rămăşiţa aceasta avea să constea din aceia care înţeleseseră ceva din disciplina Exilului şi deveniseră spiritual curaţi. Întrucât redeşteptarea premergătoare nu a fost deloc realizată, nici înainte nici după întoarcerea sub Zorobabel, împlinirea acestor făgăduinţe a fost împiedicată. Dumnezeu a făcut pentru Israel tot ceea ce neascultarea lor încăpăţânată îi îngăduia să facă, dar ei au rămas răzvrătiţi. De aceea, cândva El îi va lepăda cu totul. Desfăşurarea de aici şi din versetele următoare ale făgăduinţei divine corespunde tabloului aşa cum ar fi fost el dacă planurile lui Dumnezeu s-ar fi realizat (vezi p. 34).
37:22 Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.
Un singur împărat. În v. 24 el este descris ca fiind ,,robul Meu David”.
Totuşi, întrucât aceste planuri nu au putut fi realizate aşa cum erau ele intenţionate original, Mesia este prezentat în Noul Testament ca Acela care stă pe tronul lui David (Luca 1,32).
37:23 Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urâciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit, şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.
Verset ce nu a fost comentat.
37:24 Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele şi le vor împlini.
Verset ce nu a fost comentat.
37:25 Vor locui iarăşi în ţara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.
În veci. Se conferă un accent puternic permanenţei noului stat. Aici ocuparea ţării şi împărăţia lui David se spune că sunt ,,în veci”. Potrivit cu v. 26-28 sanctuarul urmează să fie ,,în mijlocul lor pentru totdeauna” iar legământul păcii urmează să fie ,,un legământ veşnic”.
Cu aceste exprimări ar trebui să fie comparate următoarele afirmaţii cu privire la intenţia lui Dumnezeu: ,,Deci Israel ar fi rămas credincios lui Dumnezeu, această clădire măreaţă (Templul lui Solomon) ar fi rămas pururea în picioare, un semn perpetuu al favorului deosebit al lui Dumnezeu faţă de poporul Său ales”. (PK 46). ,,Dacă Israel ca naţiune ar fi păstrat supunerea sa faţă de Cer, Ierusalimul ar fi stat pururea în picioare, alesul lui Dumnezeu” (GC 19). Ezechiel descrie situaţia aşa cum ar fi putut ea să fie (vezi Luca 19,42).
37:26 Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune locaşul Meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna.
Îi voi înmulţi. Aceasta ar fi rezultat din creşterea naturală a populaţiei şi din cei adăugaţi datorită unor activităţi misionare sârguincioase.
37:27 Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
Verset ce nu a fost comentat.
37:28 Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul, care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.
Verset ce nu a fost comentat.