Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 37:21


37:21 Şi să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.

Îi voi strânge. Refacerea lui Israel după captivitatea în mijlocul păgânilor era pasul cel dintâi către împlinirea făgăduinţei divine. Rămăşiţa aceasta avea să constea din aceia care înţeleseseră ceva din disciplina Exilului şi deveniseră spiritual curaţi. Întrucât redeşteptarea premergătoare nu a fost deloc realizată, nici înainte nici după întoarcerea sub Zorobabel, împlinirea acestor făgăduinţe a fost împiedicată. Dumnezeu a făcut pentru Israel tot ceea ce neascultarea lor încăpăţânată îi îngăduia să facă, dar ei au rămas răzvrătiţi. De aceea, cândva El îi va lepăda cu totul. Desfăşurarea de aici şi din versetele următoare ale făgăduinţei divine corespunde tabloului aşa cum ar fi fost el dacă planurile lui Dumnezeu s-ar fi realizat (vezi p. 34).