37:1 Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.
Mâna Domnului. Capitolul 37 constă din două părţi: viziunea cu oasele uscate şi (v.15-28) un act simbolic prezicând unirea viitoare a lui Israel şi Iuda. Viziunea cu oasele uscate era menită să ilustreze cum Israel, împrăştiat şi aparenţă fără nădejde, urma să fie reînsufleţit şi restaurat.
Se poate ridica întrebarea: În ce măsură profeţia aceasta se ocupă de învierea viitoare ? Mulţi nu ştim că o astfel de aplicaţie nu era de fel în mintea profetului şi că simbolul este pe deplin explicat de o restaurat a vieţii naţionale a poporului. Felul cel mai natural de a aplica profeţia este în înţelesul planului lui Dumnezeu de redeşteptare a statului Iudaic. Aceasta avea să fie urmată în cele din urmă de o înviere literală, când patriarhii, împreună cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, aveau să fie înviaţi pentru a participa la noua împărăţie. Nu este necesar de a exclude cu totul acest eveniment din simbolism. Întregul simbolism este menit să descrie felul în care evenimentele ar fi evoluat în perioada aceea şi după aceea, dacă iudeii ar fi conlucrat cu Dumnezeu pentru aducerea la înfăptuire a planului Lui pentru ei. Dar necredinţa şi neascultarea au zădărnicit planul dumnezeiesc. Scriitorii Noului Testament trebuie să fie consultaţi cu privire la felul cum aceste evenimente, care ar fi trebuit să aibă o împlinire literală în perioada de după exil, vor fi realizate în Era Creştină cu Israelul spiritual (vezi p. 35,36).
Vale. Ebr. biqa’ah, cuvânt tradus ,,câmpie” în cap. 3,22 . Poate că se referă la acelaşi lucru.