36:26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.
O inimă nouă. Versetul acesta scoate la iveală povara centrală a învăţăturii lui Ezechiel. Făgăduinţele de restaurare erau condiţionate de reînnoirea spirituală şi morală a poporului. Totdeauna începând de la Sinai Dumnezeu căutase să introducă principiile noului legământ, dar poporul refuzase să le primească (vezi comentariul la cap. 16,60). Ei nu au înţeles că fără de har dumnezeiesc şi o schimbare a inimii nu puteau să dea ascultarea necesară. A fost povara neîntreruptă a profeţilor aceea de a conduce poporul la această experienţă mai înaltă. În textul acesta Ezechiel stăruie călduros pe lângă captivi, arătându-le singura temelie pentru succes viitor. Vor fi ei dispuşi, în cele din urmă, să renunţe la îndreptăţirea lor de sine şi să primească măreţele prevederi ale noului legământ?
Vor înceta ei zadarnicele lor strădanii de a-şi stabili propria lor dreptate şi vor accepta ei dreptatea lui Dumnezeu? Oferta le aparţinea. Istoria raportează că ei au desconsiderat-o şi au devenit chiar şi mai bogaţi (vezi p. 32, 33).
Este o mare primejdie ca, în propria noastră eră a iluminării, oamenii să aleagă să trăiască sub condiţiile vechiului legământ. Ei îşi dau seama că ascultarea este o condiţie necesară, dar strădaniile lor pornesc din inimi nesfinţite. Ei încearcă imposibilul. Ei ajung în descurajare. Ei strigă: ,,O, nenorocitul, de mine!” (Romani 7,24). Dacă în momentul disperării ei l-ar fi găsit pe Isus, atunci ceea ce era cu neputinţă Legii, El i-ar fi făcut în stare să facă (Romani 8,3). Prin locuirea înăuntru a lui Hristos ,,porunca Legii era împlinită în ei” (Romani 8,4).