Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 36:23


36:23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.

Sub ochii lor. Diferite manuscrise ebraice şi siriace zic ,,înaintea ochilor voştri”. Oricare din exprimări dă un bun înţeles. Exprimarea ,,voştri” dă la iveală adevărul important că urma să fie necesar ca mai întâi Dumnezeu să fie sfinţit înaintea poporului însuşi prin pocăinţă şi reformă, ca de abia după aceea El să poată fi sfinţit înaintea ochilor păgânilor. Numele Lui fusese ,,pângărit printre neamuri” prin viaţa nedemnă a celor numiţi popor al Său. Restaurarea lui Israel urma să îndreptăţească Numele Lui printre păgâni. La vremea aceea urma să fie clar demonstrat că Iehova nu este ca slabii dumnezei ai păgânilor, ci că El este atotputernic (vezi Deuteronom 28,58; Maleahi 1,11).