Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 34:14


34:14 Le voi paşte pe o păşune bună, şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut, şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.

Păşune bună. Dacă condiţiile de pocăinţă şi redeşteptare spirituală ar fi fost împlinite, Domnul ar fi repus Palestina în rodnicia ei originală ca ,,o ţară în care curge lapte şi miere” (Exod 3,8.7; Numeri 13,27; etc.). El ar fi trimis ploaie la timp şi ar fi binecuvântat pe poporul Său în ,,coşniţă şi postavă” aşa cum făgăduise mai înainte că va face (Deuteronom 28,1-14). Pe vremea intrării iniţiale în Canaan împlinirea fusese împiedicată de o nereuşită a poporului de a împlini condiţiile necesare. Aici, acum, era o a doua ocazie de a moşteni aceleaşi făgăduinţe bogate. Lui Israel i se oferea un nou început. Se va dovedi acum Israel dispus de a împlini cerinţa?