33:10 Spune dar, fiul omului, casei lui Israel: Voi cu drept cuvânt ziceţi: Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră, şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?
Cum am putea să trăim? Predispoziţia ascultătorilor lui Ezechiel se schimbase. Mai devreme profetul întâmpinase necredinţă şi luare în râs (cap. 12,22). Poporul căutase să-şi scuze păcatul susţinând că sufereau pedeapsa, nu pentru propriile lor păcate, ci pentru părinţilor lor (cap. 18,2). Soarta nenorocită a Ierusalimului fiind sigură, ei nu mai puteau să contrazică cuvintele profetului. În disperare abjectă ei zic: de fapt: ,,Dacă toate acestea sunt ca pedeapsă pentru păcatele noastre, cum ar mai putea să fie vreo nădejde pentru noi.?”