Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 3:7


3:7 Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

Nu vrea să mă asculte. Ca nu cumva Ezechiel să se descurajeze din cauza refuzului poporului de a asculta de cuvintele lui, Domnul îi aminteşte că ei deja refuzaseră să asculte de El. ,,Robul nu este mai mare Stăpânul său” (Ioan 13,16). Servul nu trebuie să aştepte un tratament mai bun decât Domnul său. Lucrătorul pentru suflete simte viu refuzul oamenilor. Să-şi amintească dezamăgirea şi mai usturătoare a Domnului său, care este de fapt cel refuzat în persoana servului său. E adevărat, servul ar putea să-şi cerceteze străduinţa pentru a vedea dacă nu cumva mila să fie refuzată prin vreo deficienţă în prezentare. Mulţi au refuzat chiar pe Domnul Slavei, ar trebui oare ca servii Săi să se socotească mai presus de Învăţătorul lor?

Toată casa lui Israel. Expresia aceasta ar trebui să fie interpretată ca însemnând: ,,toţi Israeliţii în general”, deoarece la data aceasta existau sfinţi ca Ieremia şi Daniel, şi fără îndoială mulţi alţii care, ca indivizi, îşi păstrau integritatea faţă de Dumnezeu.