3:20 Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Laţ. Sau ,,Piatră de poticnire” . Scopul pietrei de poticnire este de a opri pe păcătos din drumul lui de coborâre şi să-l trezească la un simţ al primejdiei ce-l paşte. Când păcătoşii sunt întrerupţi în felul acesta, glasul păzitorului este necesar. O avertizare la momentul oportun îi poate face să se întoarcă de la calea lor cea rea. Neglijenţa de a rosti avertizarea, poate să aibă ca rezultat aruncarea lor impetuoasă în nimicire; din care cauză sângele va fi cerut din mâna păzitorului. Din nou se poate vedea cât de mult depinde Dumnezeu de conlucrarea fiinţelor omeneşti în lucrarea Lui de mântuire (vezi comentariul la v. 18).
Neprihănirea. Sau ,,Şi dreptatea Lui” . Literal ,,şi dreptăţile Lui”, adică fapte de dreptate. Nu există nici un sprijin pentru credinţa răspândită că omul care este în realitate şi cu adevărat neprihănit nu poate cădea în aşa fel ca să fie cumva pierdut. Numai cei care rabdă până la sfârşit vor fi mântuiţi (Matei 24,13).
Nu i se va mai pomeni. În planul lui Dumnezeu, răsplătirile nu sunt calculate pe baza faptelor bune minus păcatele, sau viceversa. În cazul omului neprihănit care rabdă până la sfârşit, întregul raport al vinovăţiei este şters şi răsplătirea lui este pe temeiul faptelor bune; păcatul, pe de altă parte, descoperă că nici unul din faptele lui de neprihănire nu e luat în socoteală când i se atribuie pedeapsa (vezi cap. 18). Aceasta explică de ce atunci când păcatele sunt iertate, nu are loc o ştergere de îndată. Un raport este păstrat până la vremea judecăţii, căci, dacă omul cel drept ar cădea şi ar fi pierdut, toate nelegiuirile lui, indiferent dacă au fost sau nu iertate cândva, sunt luate în socoteală la răsplătirea lui finală (vezi Coloseni 251).