3:19 Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul!
Îţi vei mântui sufletul. Răspunderea păzitorului încetează când avertizarea a fost dată aşa cum trebuie. Totuşi păzitorul poate pe bună dreptate să întrebe: ,,A fost avertizarea dată cu cea mai mare eficacitate posibilă şi a fost ea extinsă pentru o perioadă de timp suficient de mare?”
Cei care sunt avertizaţi sunt lăsaţi liberi să aleagă dacă vor lua aminte sau vor fi nepăsători. Fiecare suflet care e pierdut va fi într-o astfel de stare prin propria sa alegere. Nici o învinuire nu poate să stea asupra lui Dumnezeu, care a prevăzut ocazii corespunzătoare pentru toţi.
Oamenii trăiesc sau mor potrivit cu propria lor alegere. Ezechiel scoate în evidenţă mai degrabă răspunderea personală decât cea naţională. Israeliţii, ca persoane individuale, nu trebuiau să se considere ei înşişi ca pierduţi din cauză că naţiunea lor suferea pedeapsa. Pe de altă parte, ei nu trebuiau să susţină că pocăinţa nu era necesară pentru ei din cauză că aveau pe Avraam ca tată al lor (Matei 3,9).