3:18 Când voi zice celui rău: Vei muri negreşit!, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Nu-l vei înştiinţa. Când păzitorul vedea că vine primejdia, trebuia să sune din trâmbiţă. Când Ezechiel vedea pe nelegiuiţi mergând înainte neatenţi la pierzare, el trebuia să le vorbească, avertizându-i de urmările sigure ale umblării lor. Cuvintele acestea pot fi luate în aplicaţia lor mai cuprinzătoare ca referindu-se nu numai la primejdia şi moartea fizică, dar şi la primejdia spirituală care ar fi putut aduce un verdict de moarte veşnică la bara de judecată a lui Dumnezeu. Deciziile curţii aceleia însemnează sau viaţa veşnică sau moartea veşnică pentru fiecare suflet care a trăit cândva. Distrugerea e soarta ultimă a tuturor celor care stăruie în fărădelege. Păzitorul e însărcinat cu răspunderea de a înştiinţa pe oameni de nenorocirea aceasta inevitabilă. Eşecul lui poate avea ca rezultat pierderea de suflete.
Se pune adesea întrebarea: ,,E cinstit ca Dumnezeu să îngăduie ca mântuirea unui suflet să depindă de faptul că un altul îşi îndeplineşte îndatorirea de avertizare sau nu?” Răspunsul este că Dumnezeu este cinstit, în vreme ce păcatul este necinstit. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea oamenilor într-o manieră compatibilă cu caracterul Său în cele privitoare la marea luptă. El nu foloseşte constrângerea. Aceasta fixează o limită la ceea ce poate face în mod direct pentru mântuirea unui suflet. Totuşi, când alţii conlucrează cu Dumnezeu în strădania Lui de a mântui sufletul acela, imediat apare un spor de influenţă care lucrează acum asupra acelei persoane, şi o mai mare posibilitate ca el să primească planul dumnezeiesc pentru el. Această consideraţie stă la baza efortului misionar extern. Să considerăm o insulă care nu a fost atinsă de influenţa creştină. Dumnezeu, care prin Isus, ,,luminează pe fiecare om care vine în lume” (Ioan 1,9), face tot ce poate ca să mântuiască pe fiecare locuitor. Orice efort mai mare ar fi declarat de vrăjmaş ca fiind constrângere. Totuşi, cu sosirea misionarului împrejurările favorabile devin mai mari. Drept urmare mult mai mulţi sunt mântuiţi. În felul acesta acuzaţia de incorectitudine în loc de a fi îndreptată la Dumnezeu, trebuie să fie îndreptată la noi. Noi suntem cei care am fost păzitori necredincioşi şi propriile noastre suflete vor fi pierdute, dacă pocăinţa autentică nu înlătură vinovăţia.