25:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
Cuvântul Domnului mi-a vorbit. Astfel începe o nouă serie de profeţii care au de-a face cu naţiunile învecinate. Ezechiel terminase mărturia lui cu privire la distrugerea Ierusalimului şi rămăşiţele statului Israelit. El nu avea să spună mai mult cu privire la aceasta, ci urma să aştepte împlinirea sorţii prezise. În acest interval, Dumnezeu l-a îndemnat să-şi îndrepte atenţia la naţiunile care înconjoară Israelul şi să prezică soarta lor inevitabilă. Judecata începuse cu casa lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 9,6; comp. 1Petru 1,17), dar acum urma să se extindă la lumea externă.
Dumnezeu nu este un Dumnezeu al unei singure naţiuni: El este un Dumnezeu al lumii întregi. El nu caută la persoană. Toate sufletele sunt ale Lui, indiferent de afiliaţiile naţionale. El e tot atât de doritor să salveze pe locuitorii unei naţiuni ca şi pe cei ai alteia. Descoperindu-se ca supremul diriguitor al evenimentelor şi ca arbitru al naţiunilor, El urmărea să atragă pe oameni la Sine şi să solicite închinarea lor. El plănuia ca o astfel de desfăşurare a atotştiinţei Sale, în prezicerea atât de exactă a istoriei lor viitoare, să ofere baza necesară pentru credinţă. E adevărat, ameninţările rostite asupra acestor popoare apar severe şi neînduplecate, neamestecate cu îndurare. Totuşi, trebuie să se ţină minte că acestea erau judecăţi naţionale în care nu era obligatoriu implicată mântuirea personală. Adesea se întâmplă ca nenorociri naţionale să îndemne pe oameni să caute pe Dumnezeu, aşa încât ceea ce apare în defavoarea lor de fapt să lucreze spre binele lor.
Dumnezeu ţine o socoteală precisă a popoarelor. Ele sunt puse la probă să se vadă dacă vor împlini sau nu înaltul destin rânduit lor. Când socoteala este deplină, ele suferă pedeapsa, ca naţiune. La fel a fost şi cu Israel. El a suferit cea mai tragică înfrângere, dar prin toate acestea Dumnezeu a plănuit să lucreze salvarea unei mici rămăşiţe (vezi Daniel 4,17).
În plus, într-un timp când Israel aştepta sprijin militar de la vreuna din naţiunile acestea, trebuia să i se arate deplina zădărnicie a aspiraţiilor lui, deoarece toate naţiunile acestea urmau să sufere înfrângere.
Această nouă secţiune cuprinde solii către şapte naţiuni legate foarte strâns de soarta lui Israel şi a lui Iuda: 1) Amon (cap. 25,1-7), 2) Moab (cap. 25,8-11), 3) Edom (cap. 25,12-14), 4) Filistia (cap. 25,15-17), 5) Tirul (cap. 24,1 la 28,19), 6) Sidonul (cap. 28,20-23), 7) Egiptul (cap. 29,1 la 32,32).
Unii sunt nedumeriţi de faptul că Ezechiel nu cuprinde nici-o profeţie contra Babilonului. Isaia (Isaia 13), Ieremia (Ieremia 51,52-53) şi Daniel (Daniel 2,7) prezic căderea lui. Lucrarea lui Ezechiel era de a arăta cum Dumnezeu avea să folosească Babilonul ca executor al voii Lui în judecăţi asupra poporului Său, şi efectul acesteia ar fi fost stricat dacă ar fi stăruit asupra înfrângerii finale a Babilonului însuşi. Era mai corespunzător ca exilaţii pentru care scrie, să caute ,,pacea” poporului în mijlocul căruia locuiau (vezi Ieremia 29,7), decât ca ei să se bucure de eventuala lui prăbuşire. Vorbirea pe faţă contra ţării învingătorilor lui, probabil l-ar fi costat viaţa pe Ezechiel.