24:16 Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi, şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea.
Îţi voi răpi. Ezechiel e informat că soţia lui, pe care o iubeşte din toată inima, e pe moarte. Nu e cazul să deducem din vorbirea folosită aici că moartea ei era rezultatul unei lovituri directe dată de Dumnezeu. Soţia lui se poate să fi fost de ceva vreme bolnavă şi se poate ca Dumnezeu să-l fi înştiinţat de apropierea morţii ei. În mod figurat, adesea se spune că Dumnezeu face, ceea ce permite sau nu împiedică (2Cronici 18,18). Satana e autorul păcatului, suferinţei şi morţii (vezi DA 24, 470, 471). Totuşi lui Dumnezeu îi face plăcere să ia ceea ce vrăjmaşul aduce asupra noastră pentru a ne amărî, şi să le facă să servească unui scop bun (vezi Romani 8,28; DA 471). Aici, pierderea dorinţei ochilor lui Ezechiel era folosită pentru a imprima puternic în mintea poporului solia divină.
Experienţa lui Ezechiel accentuează puternic învăţătura că angajarea în slujba lui Dumnezeu nu înseamnă imunitate faţă de suferinţă şi nenorocire. Uneori pare că solii lui Dumnezeu sunt mai amarnic asaltaţi decât alţii care nu sunt angajaţi activ în lucrarea creştină. Multe dezastre au lovit pe aceia care şi-au dedicat viaţa în câmpuri misionare depărtate. Moarte neaşteptată sau boală grea a venit uneori asupra unor asemenea fiinţe dedicate. Nenorocirile acestea nu ar trebui să fie considerate ca lovituri ale judecăţii cereşti. Ele sunt rezultatele lucrării lui Satana. Vrăjmaşului trebuie să-i fie îngăduită o măsură de acces la suflete astfel încât la vremea sfârşitului să nu poată declara că nu i s-a dat un bun prilej. Principiul acesta e demonstrat în viaţa lui Iov. Totuşi când vrăjmaşul aduce suferinţă, lui Dumnezeu îi place să facă marea întristare să lucreze spre bine, spre curăţirea celor care rămân (vezi DA 471).